Antena LIVE

Curs valutar

lie Bolojan strânge rândurile în PNL. Promisiunea făcută românilor, în cel mult 6 luni: "Mai puține sinecuri și beneficii"

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri că PNL mâine va vota măsurile de reformă pe care şi le-a asumat, arătând că, dacă după ce vor ajunge în Parlament nu vor propune aceste lucruri, el va demisiona din funcţia de preşedinte al PNL, iar liberalii se vor face de râsul lumii. El a menţionat că sunt foarte mulţi colegi care au primit o lecţie şi înţeleg că România nu se poate ridica, dacă nu se schimbă lucrurile.

De la 27.11.2024, 16:27
WhatsApp
lie Bolojan strânge rândurile în PNL. Promisiunea făcută românilor, în cel mult 6 luni: "Mai puține sinecuri și beneficii" Profimedia Images

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat la Hotnews că "PNL a înţeles lecţia pe care românii au dat-o lumii politice".

"Pe baza acestei lecţii, conducerea PNL a demisionat, iar colegii m-au propus şi susţinut să preiau conducerea partidului. La mese întinse vine toată lumea, dar când este greu vin totuşi cei care au un ataşament faţă de acest partid şi eu cred că PNL va rămâne un factor de modernizare a României, propunând în primul rând o reformă a lumii politice, reducerea numărului de parlamentari. Asta o să o facem, în primele şase luni o vom propune. Nu ştiu dacă va trece, dar dacă PNL nu propune această chestiune, eu îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte al PNL", a spus Bolojan.

El a precizat că "PNL propune un pachet de măsuri care înseamnă reformarea lumii politice, mai puţini oameni pe funcţii în centru, mai puţine sinecuri şi beneficii, competenţă şi profesionalism dar şi reforma statului, să reducem cheltuielile inutile şi banii să îi ducem în investiţii".

Ilie Bolojan vrea reformarea statului

Pe acelaşi subiect

Bolojan a menţionat că la Oradea tot din eliminarea risipei s-au făcut investiţii şi dacă s-a putut face acolo se poate face şi la nivel de ţară.

"Nu e simplu, dar asta face PNL. PNL mâine va vota toate aceste măsuri, sper, iar dacă după ce vom ajunge în Parlament, cu votul românilor, atâţia câţi vom fi, nu vom propune aceste lucruri, eu voi demisiona. Bun, pleacă un om. Dar dacă nu le vor susţine după ce le-au votat, se vor face de râsul lumii. E treaba lor. Dar cred că sunt foarte mulţi colegi care au primit o lecţie şi înţeleg că România nu se poate ridica mult mai mult (..) dacă nu se schimbă lucrurile", a completat el.

"PNL trebuie să facă o majoritate. Dacă lucrurile care trebuie făcute în România, legată de reforma lumii politice, legate de reforma statului, ca să avem un stat eficient, ce nu risipeşte banii (..) dacă aceste lucruri vor fi respectate eu cred că PNL trebuie să intre într-o majoritate, dar dacă trebuie să intrăm într-o majoritate numai ca unii să ocupe un post sau altul de ministru şi doar la asta ne rezumăm, mai bine ne vedem de treabă şi stăm în Opoziţie", a mai spus preşedintele PNL.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ilie bolojan pnl alegeri romania parlament
Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Profesorul român decorat de Franța explică singura soluție pentru stoparea...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024