Antena LIVE

Curs valutar

Miniștrii, muți în Parlament. Doi dintre membrii Executivului au deschis gura de la tribuna parlamentului doar cât să rostească jurământul de credinţă

Miniștrii, muți în Parlament. Doi dintre membrii Executivului au deschis gura de la tribuna parlamentului doar cât să rostească jurământul de credinţă.

De la 13.01.2018, 10:50
WhatsApp
Vezi și:

Miniștrii, muți în Parlament. Doi dintre membrii Executivului au deschis gura de la tribuna parlamentului doar cât să rostească jurământul de credinţă.

Poate vorbesc mai mult la şedinţele de guvern, pentru că în parlament abia au rostit câteva cuvinte. 

Dintre cei 28 de membrii ai Guverului, 18 sunt şi parlamentari.

Șeful guvernului, Mihai Tudose, s-a ridicat din fotoliu de deputat, pentru a lua cuvântul, doar de cinci ori.

Însă, cei doi miniştri care într-un an de parlament au rostit doar jurământul de credinţă sunt Gabriel Petrea, deţinătorul profoliului consultării publice şi Toma Petcu, de la energie. Cu doar două luări de cuvânt de la tribună sunt miniştrii Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu şi Mircea Dobre. Nici şefa poliţiştilor, Carmen Dan, nu şi-a impresionat colegii din Senat prin discursurile rostite în plen. Doar de trei ori a mers la microfon, binenţeles, odată pentru jurământ. Tot de trei ori s-a ridicat în picioare pentru a le vorbi colegilor şi Paul Sănescu, cel care i-a luat locul lui Sevil Shhaideh la ministerul dezvoltării regionale. Ministrul muncii, OlguţaVasilescu este mai cunoscută de la televizor decât din parlament, pentru că de la microfonul Camerei Deputaţilor a luat cuvântul doar de şapte ori a câte trei minute. La fel se poate spune şi despre deţinătorul portofoliului de la Educaţie, Liviu Pop , care mai mult s-a făcut remarcat prin greşelile gramaticale decât pentru cele 10 luări de cuvânt din plenul Senatului. De mai multe ori a vorbit ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, de 18 ori, al Apărării, Mihai Fifor, de 20 de ori şi de la Cultură, Lucian Romaşcanu, de 24 de ori. Însă, chiar dacă este aproape necunoscut ca membru al cabinetului Tudose, Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu parlamentul, a vorbit cel mai mult de la microfon, de 34 de ori.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politica observatorweekend06 ministrii parlament executiv
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024