Antena LIVE

Curs valutar

Ministrul Apărării, explicaţii după ce Klaus Iohannis n-a fost invitat la Ziua Aviaţiei: "Am stabilit evenimentele la care va fi prezent"

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, referitor la neinvitarea şefului statului la Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că era ”obligatoriu” să prezinte şi personal scuze şefului statului, cu care, la întâlnirea de miercuri, a stabilit evenimentele la care Iohannis să fie prezent.

De la 28.07.2017, 12:43
WhatsApp

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, referitor la neinvitarea şefului statului la Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, că era ”obligatoriu” să prezinte şi personal scuze şefului statului, cu care, la întâlnirea de miercuri, a stabilit evenimentele la care Iohannis să fie prezent.

Întrebat, vineri, la ceremonia de absolvire de la Academia Tehnică Militară, dacă, la întâlnirea de miercuri cu Klaus Iohannis, i-a explicat preşedintelui de ce nu a fost invitat la manifestările de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, ministrul Ţuţuianu a răspuns: ”Explicaţiile le-am dat public, sigur că era obligatoriu să prezint şi personal scuze preşedintelui. Am convenit o modalitate de lucru care cred că este foarte bună, am stabilit care sunt evenimentele la care domnia sa va fi prezent”.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi-a propus să construiască o relaţie instituţională constructivă cu preşedintele Klaus Iohannis, iar neinvitarea şefului statului la Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene a reprezentat o gafă pe care şi-a asumat-o, motiv pentru care a dispus efectuarea unei anchete interne care să stabilească cine este vinovat de această disfuncţionalitate.

„Am constatat diverse moduri de abordare în presă a unui subiect cu privire la care nu aş fi vrut să avem niciun fel de discuţii, este vorba de modul în care MApN a pregătit şi organizat Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene. Vreau să vă spun de la început că mi-am propus să construiesc o relaţie instituţională constructivă cu preşedintele României, bazată pe respect, transperanţă şi corectitudine”, a spus ministrul Apărării.

Administraţia Prezidenţială, precum şi alte instituţii publice centrale, nu au primit din partea MApN invitaţii pentru ceremoniile desfăşurate cu ocazia Zilei Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, ministerul explicând că a fost vorba despre o "eroare", iar ministrul Adrian Tuţuţuianu a luat măsuri pentru a corecta aceste "disfuncţionalităţi birocratice".

"Ministerul Apărării Naţionale îşi cere scuze pentru erorile apărute în transmiterea invitaţiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene către Administraţia Prezidenţială şi autorităţile publice centrale. Ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, a dispus în regim de urgenţă luarea măsurilor necesare eliminării disfuncţionalităţilor de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situaţii", a anunţat, joi, MApN.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

adrian tutuianu klaus iohannis ministrul apararii politic
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025