Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, EXCLUŞI din PSD?!
Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD, conform primelor informaţii date pe surse din şedinţa PSD
De Redactia Observator la 27.11.2014, 18:28- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD, conform primelor informaţii date pe surse din şedinţa PSD
Declaraţiile lui Mircea Geoană au fost în contradictoriu cu informaţia noastră. Fostul preşedinte al PSD a explicat, la ieşirea de la şedinţă, că nu a fost exclus din partid, ci că a fost suspendat până la Congres, conform Antena3.
"Toată lumea este nervoasă, toată lumea caută ţapi ispăşitori, a fost o discuţie lungă şi utilă cu privire la stabilirea unui calendar pentru perioada următoarea. Domnul Ponta a făcut propuneri de excluderi, inclusiv pentru mine, dar în urma unei discuţii destul de lungă, a fost pentru suspendarea mea şi colegilor mei, Şova şi Vanghelie. Nu vreau să discut, mai rău punem ulei pe foc. Nu cred că aşa trebuie să procedăm. Dar în condiţiile în care şi preşedintele partidului a jucat cu şefia partidului pe masă, putem să ne pregătim în continuare pentru ce este de făcut."
Dan Şova a explicat că a înţeles decizia partidului şi o respectă, dar nu îşi schimbă punctul de vedere exprimat după eşecul lui Victor Ponta din cursa prezidenţială.
"Am înţeles de ce s-a ajung la această decizie. Nu mă alătur altui partid, eu dacă am să mă alătur vreunui partid, am să mă alătur tot PSD-ului. Nu mă gândesc la nimic deocamdată, cred că sancţiunea este justificată. Argumentele sunt că am încălcat un principiu de bază al partidului, de solidaritate. Este o decizie corectă a partidului, mi-o asum, nu mă alătur altui partid. Nu am o perioadă. Îmi asum un timp de reflecţie. Au fost discuţii constructive, argumentate şi s-a luat o decizie pe care o respect. Asta cu relaţia tensionată dintre mine şi Liviu Dragnea este o speculaţie de presă, nu este nimic real. Am fost taxat pentru ce s-a întâmplat după 16 noiembrie. Nu ştiu dacă este cineva de vină pentru eşecul de la prezidenţiale. Este nevoie de o analiză profundă. Oricum, eu îmi asum din nou ce am spus atunci. Eu rămân un social-democrat convins."
Robert Negoiţă a refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la şedinţă şi a explicat doar că o vină există din partea tuturor.