S-a încheiat şedinţa CSAT. Concluziile: România va cumpăra o corvetă nouă şi va întări parteneriatul strategic cu SUA
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, (CSAT) s-a întrunit vineri, începând cu ora 13:00, având pe ordinea de zi stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, poziţionarea în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului şi raportul pe 2024. Şedinţa a avut loc la o zi după ce preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat la Reuniunea pentru Pace şi Securitate de la Paris, unde a fost decisă formarea unui grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de 30 de zile de încetare a focului la Marea Neagră, în care şi România va participa. Şedinţa s-a încheiat la ora 15:00.
UPDATE: Imediat după încheierea şedinţei, CSAT a oferit un comunicat de presă:
"Vineri, 28 martie 2025 a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele Interimar al României, Ilie Bolojan. În cadrul ședinței au fost analizate evoluțiile războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei acum trei ani, cu accent pe analiza situației din teren, precum și pe stadiul și perspectivele negocierilor privind soluționarea acestui război de agresiune.
România salută rezultatele negocierilor recente de la Riad privind încetarea focului și eforturile SUA în această direcție, ca un prim pas spre ajungerea la un acord de pace. Obiectivul fundamental rămâne o pace justă și durabilă, în urma căreia Ucraina, susținută de toți aliații săi, să poată începe reconstrucția țării și refacerea economiei. România, ca țară vecină, cu cea mai lungă graniță terestră și maritimă cu Ucraina, este direct interesată de încheierea războiului. Dorim ca Ucraina să se bucure de pace și să-și poată urma parcursul european, conform deciziilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua.
Poziția României rămâne consecventă în ceea ce privește faptul că încetarea focului trebuie urmată de un acord de pace care să ofere garanții solide de securitate și să descurajeze orice agresiune viitoare a Rusiei. Cooperarea transatlantică este vitală în acest proces. Negocierile de pace nu pot avea loc fără Ucraina și Europa. Președintele interimar al României a prezentat membrilor Consiliului rezultatele discuțiilor de la Summitul de la Paris, dedicat Ucrainei, la care a participat pe 27 martie 2025. Toți liderii prezenți au reafirmat continuarea susținerii financiare și militare pentru Ucraina și sprijinul ferm pentru o soluție negociată, care să conducă la o pace robustă, în interesul Ucrainei și al Europei. A fost evidențiată și importanța consolidării, în continuare, a Flancului Estic. Acțiunile concrete ale țării noastre au ca obiectiv consolidarea contribuției europene la asigurarea securității Ucrainei, a regiunii noastre și a Europei.
- Ilie Bolojan va convoca CSAT-ul pe 28 martie. Subiectele incluse pe ordinea de zi
- Înarmarea României, pe lista CSAT. Şedinţa va fi convocată pe 28 sau 31 martie. Surse: Planul Guvernului cu trei...
- Bolojan a anunţat convocarea CSAT la sfârșitul lunii martie. Ce se va discuta
- România, crucială în planul franco-britanic pentru a asigura pacea în Ucraina. Ce s-ar întâmpla dacă Putin ar...
- Ilie Bolojan ar putea convoca CSAT săptămâna viitoare: declaraţiile SUA despre alegerile din România și...
Ca stat riveran la Marea Neagră, România urmărește cu maximă atenție toate discuțiile legate de armistițiu, monitorizarea acestuia și asigurarea siguranței navigației în zonă. România își va aduce contribuția la acțiunile de monitorizare, prin infrastructura sa și alte capabilități. Concomitent cu acțiunile de implementare a înțelegerii de armistițiu, ne vom coordona strâns cu aliații din regiune și din NATO în ceea ce privește aspectele legate de securitatea și siguranța navigației la Marea Neagră. Întrucât aceste evoluții au impact și asupra Republicii Moldova, membrii Consiliului au discutat și despre sprijinul acordat în continuare pentru asigurarea viitorului european al acesteia.
În cadrul CSAT s-au discutat, de asemenea, măsurile pe care le vom continua la nivel național pentru gestionarea eficientă a efectelor situației din imediata noastră vecinătate, precum și acțiunile menite să consolideze contribuția la apărarea colectivă în cadrul NATO și la întărirea dimensiunii europene de securitate și apărare. Este clar că trebuie să ne asumăm, împreună cu partenerii europeni, un rol mai important în menținerea păcii pe continentul european. Aceasta înseamnă că este necesar să luăm în calcul, în viitor, o creștere etapizată a procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare, fără a crea dezechilibre bugetare, utilizând în acest sens instrumentele europene. Totodată, pentru a răspunde eficient noilor provocări geopolitice, este necesar ca România să adopte o strategie proactivă, consolidându-și, totodată, relația bilaterală cu SUA, în vederea menținerii unei prezențe militare americane consistente pe teritoriul României, esențială pentru interesele de securitate ale țării noastre.
Consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, în special pe Flancul Estic, rămâne o prioritate.
În acest context de securitate, membrii Consiliului au analizat și aprobat, în ședința de astăzi, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției. Dotarea cu o astfel de navă va avea un impact semnificativ asupra flotei existente, fiind parte a programelor de modernizare și înzestrare aflate în diferite faze de derulare. Armata României va continua să își concentreze eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și aliat, în vederea descurajării și combaterii eficiente a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, hibride sau de altă natură.
Totodată, în CSAT au fost analizate și aprobate rapoartele privind activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025, precum și rapoartele privind execuția bugetară a cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale de către aceste instituții. De asemenea, membrii Consiliului au evaluat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea din 2024, raport care va fi trimis spre aprobare Parlamentului României.
Pe parcursul anului 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a coordonat eforturile de consolidare a securității și apărării României, promovând implementarea integrală a deciziilor NATO privind postura consolidată pe Flancul Estic și susținând creșterea prezenței militare aliate pe teritoriul național.
În actualul context de securitate regională, deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Țării au vizat:
• creșterea coordonării bilaterale și aliate pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv prin dislocarea de forțe aliate pe teritoriul României;
• întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA și aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării;
• analiza și armonizarea cadrului legislativ național, cu accent pe domenii esențiale, precum managementul crizelor, securitatea cibernetică și reziliența;
• sprijin multidimensional pentru Republica Moldova, adaptat provocărilor sale de securitate și stabilitate;
• adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, în conformitate cu deciziile aliate și angajamentele internaționale;
• adaptarea cadrului de planificare și implementarea unor măsuri operaționale pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii la frontierele României", se arată în comunicat.
UPDATE: Şedinţa CSAT s-a încheiat la ora 15:00.
”Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc vineri, 28 martie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni”, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Ulterior, şedinţa a fost mutată la ora 13:00.
Ilie Bolojan a convocat CSAT
Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse, implicaţii pentru România şi la poziţionarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina.
De asemenea, vor mai fi discutate Rapoarte privind activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025, precum şi Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2024. ”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Rolul României în armistițiu
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, joi, după Reuniunea pentru Pace şi Securitate de la Paris, că urmează să se formeze un grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de 30 de zile de încetare a focului la Marea Neagră, la care România va participa şi continuă sprijinul pentru Ucraina şi întărirea Flancului estic.
”În ceea ce priveşte partea de monitorizare privind acest armistiţiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înţelegeri. În acest sens, întrucât înţelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiţii importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanţa este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru şi prin infrastructura pe care o are, radare, drone, Poliţia aeriană, dar şi colaborarea cu Turcia şi Bulgaria pe partea de deminare, vom colabora în aşa fel încât acest acord să fie respectat”, a anunţat preşedintele.
Bolojan a mai precizat că joi, o parte din ţări au anunţat explicit sumele cu care vor contribui suplimentar, iar alte ţări au anunţat că vor intra în proceduri.
”Aproape toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia unei ţări sau două ţări, vor respecta, practic, ceea ce s-a stabilit la Consiliul European, şi sumele care revin fiecărui stat au fost, practic, confirmate. Asta nu înseamnă că state care sunt membre ale Uniunii Europene sau nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar au fost astăzi prezente aici, sau sunt în legătură cu acest grup de ţări, nu vor acorda sume suplimentare, dar astea sunt deciziile fiecărui stat”, a spus preşedintele interimar, la Paris.
De asemenea, a ma afirmat că este posibil ca în perioada următoare să se discute şi de o creştere numerică a forţelor NATO care sunt pe Flancul de est, această decizie urmând să se ia foarte probabil după Summit-ul NATO din iunie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰