Guvernul Dăncilă a fost demis! Moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată în Parlamentul României, ceea ce înseamnă că Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis.
De Alin Tarnovschi la 10.10.2019, 16:07Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată în Parlamentul României, ceea ce înseamnă că Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis.
În total, 245 de senatori şi deputaţi au votat moţiunea de cenzură. Potrivit unor surse, 238 de parlamentari au votat DA.
Anunţul oficial anunţă că dintre cele 245 de voturi exprimate, trei au fost anulate, iar 238 au fost pentru moţiunea de cenzură.
Drept urmare, după ce moţiunea a fost adoptată, iar Guvernul a pierdut încrederea Parlamentului, actualul guvern va asigura interimatul pe o perioadă de maximum 45 de zile.
- Moțiunea de cenzură, votată în Parlament. Urmează numărarea voturilor (Live update)
- Ponta la moţiune, către Dăncilă: "Nimeni nu e destul de deştept ca să poată convinge un prost că e prost. Vă...
- Dăncilă, la dezbaterile moţiunii: "Văd aceiaşi politicieni amatori şi iresponsabili. Aţi fi un adevărat...
În tot acest timp, în parlament se vor purta discuţii pentru formarea unei noi majorităţi şi a unui nou executiv.
Conform legii, executivul va avea atribuţii limitate: va asigura doar administrarea treburilor curente, fără a putea iniţia proiecte de lege sau să emită ordonanţe de urgenţă.
Moţiunea de cenzură adoptată, Guvernul Dăncilă demis
Singurele excepţii sunt situaţiile în care e nevoie de proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale sau pentru bugetul de stat pe anul ce urmează.
După adoptarea moţiunii de cenzură, partidele parlamentare sunt invitate la negocieri pentru formarea unei noi majorităţi în legislativ.
Odată ce se ajunge la o înţelegere, preşedintele va nominaliza un premier, care va întocmi o listă de miniştri, cu care va merge în Parlament, pentru a obţine votul.
Sunt 3 situaţii politice vehiculate în cazul unei victorii a opoziţiei la votul moţiunii de cenzură:
- un guvern minoritar format de PNL, cu susţinerea partidelor care au votat moţiunea împotriva Guvernului Dăncilă
- un guvern format din partidele care au votat moţiunea, fără PSD şi ALDE
- alegeri anticipate, o variantă mai complicată, dar nu imposibilă, pentru care partide precum USR s-au pronunţat de multă vreme. Pentru aceasta însă, Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să ajungă la situaţia în care va dizolva Parlamentul.