Atacuri dure la dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva ministrului Sănătății. Miercuri are loc votul
Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, intitulată: "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid - Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor" a fost dezbătută în Camera Deputaţilor.
De Cristian Ionescu la 15.02.2021, 20:40UPDATE: Dezbaterea moţiunii s-a încheiat, deputaţii urmând a se întruni miercuri pentru vot.
Moţiune împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu
Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, acuzat de PSD că nu a luat nicio măsură pentru siguranţa pacienţilor în timpul pandemiei şi că nu a făcut nimic din ceea ce îi cerea predecesorului său să facă urgent, că a subminat în mod constant strategia naţională de vaccinare deja aprobată şi că a avut poziţii contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice.
Vlad Voiculescu a luat cuvântul la tribuna Parlamentului, precizând că autorii direcţi ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România sunt PSD şi mafia pesedistă. De asemenea, ministrul a precizat că 16.349 de oameni au informat Ministerul Sănătăţii că li s-a cerut şpagă în spitale, în ultimii patru ani.
Vlad Voiculescu: "Trebuia din 2017 să avem studiile gata, iar până astăzi toate aceste spitale trebuiau să aibă câteva etaje. Realizarea o ştie fiecare român. Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dumneavoastră – Adrian Streinu Cercel, într-un oraş condus în ultimii 12 ani de colegii dvs. Domnul Oprescu, doamna Firea”, a mai declarat Voiculescu. Mă bucur să spun ce facem ca să însănătoşim un sistem de sănătate cangrenat în ultimii 30 de ani interese mafiote. Autorii direcţi ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România este PSD şi mafia pesedistă".
Şedinţă începută cu scandal
Şedinţa a început cu solicitarea liderului de grup al PSD, Alfred Simonis, care a cerut președintelui de ședință să îi dea afară din sală pe europarlamentarii USR PLUS Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru. După consultarea liderilor de grup s-a luat decizia ca aceștia să asiste la lucrările Camerei de la balcon.
Ce îi reproşează social-democraţii lui Vlad Voiculescu
PSD îl acuză pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, de proastă gestionare a crizei sanitare provocate de pandemia de coronavirus. Social-democrații enumeră în textul moțiunii simple şi lucrurile pe care ministrul ar fi trebuit să le facă după preluarea mandatului și nu le-a făcut, arătând că multe dintre acestea Vlad Voiculescu i le reproșa predecesorului său, Nelu Tătaru.
Textul moţiunii a fost citit de Alexandru Rafila. „Nu este suficient să arătați permanent ce au greșit „ceilalți”. Asta o făceați când erați în Opoziție! Acum, când sunteți ministru, când dețineți pârghiile Puterii, trebuie să arătați CUM și CE ați făcut, CUM și CE ați corectat. Mai ales într-o situație de criză majoră de sănătate publică!
Această moțiune simplă nu pune nici Sănătatea, nici Sistemul Sanitar în banca acuzaților. Această moțiune critică lipsa evidentă de performanță a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viața românilor. Această moțiune este depusă împotriva ministrului care NU a reușit să ia deciziile necesare, NU a reușit să coaguleze experiența profesioniștilor - așa cum chiar el susținea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei și pentru a garanta siguranța pacienților.”
PSD explică faptul că moţiunea ”critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor”, ”este depusă împotriva ministrului care NU a reuşit să ia deciziile necesare, NU a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor - aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor”.
”Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent! Nimic despre cum rezolvăm problemele acum”, acuză PSD.
Social - democraţii consideră că toate declaraţiile confuze ale actualului ministru, precum şi lipsa totală de acţiune, de răspuns, la problemele sistemului medical, ne arată clar că ne îndreptăm rapid spre disoluţia sistemului de asistenţă medicală şi de sănătate publică, prin înlocuirea structurilor administrative şi a profesioniştilor din ministerul Sănătăţii şi instituţiile subordonate cu prietenii din ONG-uri, prin reluarea prigoanei împotriva medicilor, prin învinovăţirea poporului român pentru lipsa de asumare şi incapacitatea ministrului de a controla situaţia pandemiei în România.
”Dacă în privinţa vorbelor, a scuzelor şi a acuzelor la adresa altora v-aţi ocupat cu profesionalism şi PR mediatic exemplar, în privinţa faptelor... probabil nu aţi mai avut nici timp, nici cunoaştere, nici interes”, i se reproşează ministrului.
Sorin Grindeanu, despre cazul românului mort în Belgia: "Numai pentru acest caz trebuie să demisionați din funcție"
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a amintit cazul românului mort în Belgia, care a fost plimbat zile întregi prin ţară şi a fost transferat cu întârziere. Doar pentru acest caz, susţine fostul premier, Vlad Voiculescu ar trebui să-şi dea demisia.
„Azi dimineață am aflat că un alt român, ars, a murit. Avea 51 de ani, fusese internat cu arsuri grave, și a fost transferat cu foarte mare întârziere în Belgia. În țară a îndurat un adevărat calvar. A fost internat la Constanța, mutat la Iași, acolo transferul a fost anulat înainte de a fi urcat în avion, fiind adus în Capitală. După o altă săptămână a fost transferat dar prea târziu, din păcate.
O ascultam pe soția sa, disperată, cum întreba de ce trebuie să suporte un asemenea tratament inuman. Ministrului Vlad Vociulescu sunt sigur că nici nu i-a păsat de acest caz până azi dimineață. Abia atunci a făcut ce știe mai bine, să fugă de răspundere și să trimită corpul de control la spitale.
Domnule ministru, sunteți principalul vinovat moral de moartea acestui om.
Ați găsit la preluarea funcției, de la un liberal, un protocol privind transferul marilor arși, dar nu va păsat. Ați stat 9 zile cu un om ars pe care l-ați plimbat prin toată România. Numai pentru acest caz trebuie să demisionați din funcție.
Când am anunțat că depunem moțiunea, am văzut cum apar brusc un cor al bocitoarelor. Refrenul lor trist era: „Săracul, ce să facă în 50 de zile”. Am expus cazul pacientului ars pentru a arăta ce putea să facă domnul ministru: aplicarea unui protocol medical clar.”
George Simion, președinte AUR: Spitalele sunt instituții de omorât români
George Simion, președinte AUR: „Când se urcă scroafa în pom, cine tace nu e om. Cam asta se întâmplă. Nu am văzut încă măsurile domnule ministru. Din păcate, una vorbim și alta fumăm. Am văzut că a venit taticul Cioloș să vă ia apărarea. Spitalele sunt instituții de omorât români. Să vă fie rușine!”
Alexandru Rafila: "Este foarte multă demagogie și foarte puțină asumare"
: „Vreau să vă spun că sunt surprins să constat că moțiunea se referă la ceva, iar răspunsul se referă la cu totul altceva.
Noi am depus această moțiune care este mult mai tehnică cu elemente concrete și cu soluții concrete pentru rezolvarea situației. Răspunsurile sunt istorice dacă vreți, nu se referă în niciun fel răspunsurile la conținutul acestei moțiuni.
Eu înțeleg că abordarea este politică, dar răspunsurile sunt de sănătate publică. Nu facem PR.
Eu am fost bucuros când domnul ministru a fost nominalizat, dar din păcate m-am înșelat. Vreau să îi dau domnului minstru un exemplu. România a cumpărat peste 1,3 de teste rapide, utilizarea este de 7.000 de teste pe zi. Este evident că nu testăm. Testarea în școli este doar pe hârtie.
Este foarte multă demagogie și foarte puțină asumare.”
Adrian Wiener, deputat USR PLUS: Este o mostră de oportunism politic
Adrian Wiener, deputat USR PLUS: PSD a inițiat un demers politic care nu are legătură cu sănătatea românilor. Este o mostră de oportunism politic.
Moțiunea este un rechizitoriu la adresa unui om care a preluat cu 50 de zile în urmă un sistem sanitar cu o proastă guvernanță. Este consecința faptului că ați pus în centrul sistemului politrucul.
Ați blocat constant toate proiectele de ameliorare a sănătății românilor. Ați sufocat România cu clientelă de partid. Ați mărit veniturile medicilor, dar vulnerabilitățile au rămas aceleași.
Nu aveți autoritatea morală să vorbiți despre competență și responsabilitate în sistemul de sănătate.”
Alfred Simonis, lider de grup PSD: "Nu aveți nicio jenă?"
Alfred Simonis, lider de grup PSD: „Ne-ați spus că ați găsit un mare dezastru. Vă reamintesc că în ultimul an și jumătate au mai fost doi miniștri, domnul Costache, un dezertor, și domnul Tătaru.
V-am auzit că ați vorbit de Rafila vs. Voiculescu. Nu aveți nicio jenă? Știți care e diferența între acești oameni? Rafila și-a făcut școala la timp.
Ați vorbit de domnul Cadariu, păi domnul Cadariu a fost ministru în guvernul Cioloș. Noi știm că domnul Vlăduț nu e singur, are industria farmaceutică, grupuri de interese în spate, dar voi trebuie să îi apărați pe români, nu grupurile de interese.
Domnule Voiculescu, ați fost protagonistul unui film, veți face partea a doua despre Balș? Veți fi erou și în filmul asta?"
Vlad Voiculescu, replici pentru Grindeanu şi Simion
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a revenit cu replici pentru Sorin Grindeanu şi George Simion.
"Îi răspund dlui Grindeanu: înainte să se adreseze țării folosind drama unei familii, ar fi trebuit să citească normativul: responsabilitatea pentru transfer în străinătate nu este la Ministerul Sănătății. Luați și citiți! Ceea ce pentru dvs este numai circ, pentru echipa mea din care fac parte doi supraviețuitori de la Colectiv, acest om are nume și prenume. Echipa mea a fost în contact permanent cu el și cu familia. Îți trebuie ceva tupeu ca să folosești o astfel de dramă. Am reținut că dl Simion este îngrijorat pentru Eutirox. Una din măsurile luate în aceste 50 de zile a fost semnarea unui ordin ca acest medicament să nu mai lipsească. Nu știu ce fumează dl Simion, dar noi ne opunem fumatului
am crescut testarea cu teste antigen. Am introdus și cazurile din focare în raportarea zilnică, am extins vaccinarea antigripală și m-am asigurat că tot personalul medical care participă la campania de vaccinare sunt plătiți în mod corect. Nu pot să spun că am fost încântat de spectacolul de azi. M-am bucurat să-i ascult pe colegii de la PNL și UDMR, alături de care lucrăm în guvern".