Nicușor Dan a fost validat ca primar al Bucureștiului (Video)
Bucureştiul are oficial un primar nou. La aproape o lună de la alegerile locale, Curtea de Apel Bucureşti a validat azi mandatul lui Nicuşor Dan. Judecătorii au respins contestaţiile împotriva primei decizii, a Tribunalului Bucureşti, prin care mandatul fusese validat.
De Larisa Bernaschi la 26.10.2020, 22:22- Nicușor Dan a câștigat alegerile locale împotriva fostului primar al Bucureștiului, Gabriela Firea.
Curtea de Apel București a validat mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei. Instanța a respins toate apelurile formulate împotriva validării acestuia.
Curtea de Apel București a admis excepția tardivității și a respins toate apelurile ca tardiv formulate.
Decizia este definitivă.
Săptămâna trecută, Nicușor Dan acuza "șicane penibile ale PSD care încearcă să întârzie validarea mandatului de primar general al Bucureștiului".
"La București o să mai așteptăm cel puțin o săptămână din cauza atitudinii iresponsabile a PSD. Sunt 52 de cereri de apel pe care le-au făcut consilieri PSD și apropiați ai PSD care vor fi discutate luni de Curtea de Apel București. Sunt motive ridicole. Se vorbește de fraudă electorală în același stil conspiraționist cu care PSD ne-a obișnuit. Cererile sunt copy/paste, se reiau inclusiv greșelile gramaticale de la una la cealaltă", spunea primarul ales al Capitalei.