Oana Mizil, adusă la DNA
Deputatul Oana Mizil a fost adusă cu mandat joi la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiată de procurori
De Redactia Observator la 12.03.2015, 12:13
Deputatul Oana Mizil a fost adusă cu mandat joi la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiată de procurori
UPDATE 12:10 Oana Mizil ar fi efectuat operațiuni de comerț incompatibile cu funcția
Surse au precizat că aceasta era administrator de fapt al SC Fashion Brand Management și la patru magazine din București, având ca scop obținerea de foloase.
Ea este vizată în dosarul în care se fac percheziții la Primăria sectorului 5 și la locuința primarului Marian Vanghelie, potrivit unor surse judiciare.
Întrebată dacă știe în ce calitate a venit, Oana Mizil a spus că nu știe, negând că ar fi suspectă. ''Încă nu știu. Nu sunt suspectă, Doamne ferește! (...) Nu are niciun comision, credeți-mă (n.r. Marian Vanghelie). (...) Nu am făcut nicio afacere, nu sunt implicată în nicio relație comercială'', a susținut aceasta.
Procurorii anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007-2015.
Conform unui comunicat de presă al DNA, transmis AGERPRES, joi sunt efectuate percheziții la nouă adrese din București și județul Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sedii de firme și domiciliile unor persoane fizice.
Surse judiciare au precizat că una dintre locuințele vizate de procurori este a primarului sectorului 5, Marian Vanghelie. Aceleași surse au arătat că procurorii au descins la Administrația Domeniului Public sector 5 și la sediul Calex Business Grup.
Dosarul are legătură cu fapte comise din 2007 până în prezent privind lucrări publice acordate ilegal iar prejudiciul s-ar ridica la 2 miliarde de lei. Pentru atribuirea și plata lucrărilor, primarul Marian Vanghelie ar fi perceput un comision de aproximativ 20% sub diverse forme, mai precizează sursele judiciare.