Antena LIVE
Video

Parlamentarii AUR readuc în dezbatere eutanasierea câinilor fără stăpăn: Termen prelungit de la 14 zile la 180 de zile

Eutanasierea câinilor fără stăpân revine în discuţia Parlamentului! Cei de la AUR doresc să mărească termenul în care aceştia să fie ucişi, de la 14 zile la 180 de zile de la data la care patrupedele au ajuns în adăposturi.

De la 02.06.2022, 08:35

Dar, extinderea de la două săptămâni la aproape o jumătate de an a acestui termen ar putea provoca nemulţumiri în rândul administraţiilor locale, care se vor vedea nevoite să aloce fonduri suplimentare pentru întreţinerea maidanezilor.

Termen prelungit pentru uciderea maidanezilor

Iar dacă nu vor putea să-i îngrijească, edilii s-ar putea vedea nevoiţi să-i elibereze pe străzi, chiar dacă este vorba şi despre exemplare agresive. O altă modificare se referă la alimentarea maidanezilor. În prezent, câinii de peste un an sunt hrăniţi o singură dată pe zi.

Dacă proiectul de lege va trece de Parlament, maidanezii vor primi două mese pe zi. In plus, nu va mai fi permisa adopţia de la distanţă, care se practică în prezent, pentru a salva vieţile câinilor fără stăpân, dar de cele mai mule ori echivaleaza tot cu un abandon.

Ți-a plăcut acest articol?

eutanasiere catei parlament
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024