În prag de alegeri, parlamentarii reîmpart bugetul țării
Comisiile de specialitate din Parlament au modificat drastic rectificarea bugetară făcută de guvern. Cea mai importantă decizie - majorarea pensiilor cu 40 la sută, faţă de 14 la sută, varianta adoptată de Executiv.
De Redactia Observator la 17.09.2020, 11:17- Parlamentarii reîmpart bugetul țării.
- Senatorii și deputații s-au apucat să facă modificări, în comisii.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt diseară la Observator 19.
Bani în plus au primit şi primăriile, iar pentru Catedrala Mântuirii Neamului s-au alocat încă 20 de milioane de lei. Reprezentanţii Puterii au anunţat că, dacă aceste modificări vor primi votul final, săptămâna viitoare, le vor contesta la Curtea Constituţională.
În prag de alegeri, parlamentarii reîmpart bugetul țării. Nemulțumiți de modul în care a alocat guvernul banii, senatorii și deputații s-au apucat să facă modificări, în comisii.
Decizia care a aprins cel mai mult spiritele a fost majorarea pensiilor cu 40 la sută. Aleşii s-au contrat de la distanţă, pentru că ședința a fost online.
Marius Budăi- fost ministru al Muncii: Ne dorim menținerea valorii punctului de pensie aşa cum este prevăzută în Legea 127 şi anume la valoarea de 1.775.
Claudiu Năsui - deputat USR: Foarte mulți oameni din România și toţi economiștii pe care i-am citit, mai puțin cei apropiați de PSD sau membri PSD, consideră că impactul unei creşteri de 40 la sută este nesuportabil.
Eugen Teodorovici - fost ministru al Finanțelor: Pot fi găsite soluţii astfel încât banul public să fie gestionat într-un mod eficient.
Claudiu Năsui - deputat USR: Haideți să eficientizăm mai întâi cheltuielile statului, sunt total pentru. În momentul acesta punem căruţa în faţa boilor şi folosim nişte bani pe care nu-i avem.
Klaus Iohannis, preşedintele României: Aceste lucruri ar costa peste 6 la sută din PIB. În restul acestui an şi în anul viitor. Este evident că aceşti bani pur şi simplu nu există.
De asemenea, autoritățile locale ar urma să primească încă un miliard și jumătate în plus, față de cele două miliarde alocate la rectificare. Banii ar fi necesari pentru toate achizițiile din pandemie, inclusiv cele pentru pregătirea noului an școlar.
Sorin Lazăr - președintele comisiei de buget finanțe din Camera Deputaților: Profesorii prin abrogarea articolului 43, revin la creșterea salarială prevăzută în lege la 1 septembrie.
Impactul bugetar pentru această majorare ar fi de 600 de milioane de lei. Alte 400 de milioane de lei au fost alocate pentru Start Up Nation, un program prin care firmele românești sunt ajutate să se dezvolte.
Iar 20 de milioane de lei au fost alocate pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Liberalii au absentat de la ședință însă au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională aceste modificări. Săptămâna viitoare senatorii și depuații vor da votul final