Antena LIVE

Curs valutar

Parlamentul a modificat taxa de solidaritate pentru a obliga OMV Petrom să o plătească. Simion: Nu va face posibilă taxarea companiei

Parlamentul a adoptat miercuri cu 178 de voturi "pentru" şi 71 de abţineri, proiectul de lege privind contribuția de solidaritate pe "profiturile excesive" ale companiilor din industria de țiței, gaze, cărbune și rafinare la care a introdus prevederi pentru a face posibilă taxarea OMV Petrom. Miza este una uriașă: dacă OMV-Petrom ar plăti această taxă statul ar avea de câștigat peste 1 miliard de euro pentru 2022.

De la 29.03.2023, 18:07
WhatsApp
Petrom Shutterstock

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, introducând prevederi referitoare la determinarea ponderii în cifra de afaceri a acestor activităţi, relatează Agerpres.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 a Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie a fost adoptat cu 178 de voturi "pentru" şi 71 de abţineri.

În raportul comisiilor de specialitate se arată că prin proiectul de lege se instituie contribuţia de solidaritate ca o măsură comună şi coordonată la nivelul Uniunii Europene care permite, în spiritul solidarităţii, generarea de venituri suplimentare pentru ca autorităţile naţionale să ofere sprijin financiar gospodăriilor şi întreprinderilor puternic afectate de creşterea preţurilor la energie.

"Sunt contribuabili obligaţi la plata contribuţiei de solidaritate plătitorii de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.893/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităţilor economice NACE a doua revizuire şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.037/90 al Consiliului, precum şi a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice, cu codurile CAEN: 0610 - "Extracţia ţiţeiului", 0620 - "Extracţia gazelor naturale", 0510 - "Extracţia huilei", 1910 - "Fabricarea produselor de cocserie" şi 1920 - "Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului" şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv", prevede actul normativ.

Pe acelaşi subiect

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu amendamente. Astfel, deputaţii au introdus prevederi prin care determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităţilor privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului se realizează prin includerea mai multor elemente.

Cum se va calcula ponderea în cifra de afaceri

În privinţa acestor activităţi economice, determinarea ponderii în cifra de afaceri se realizează prin:

În cazul activităţilor economice privind fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute prin rafinarea se adaugă şi tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023. Amendamentele au fost propuse de grupurile parlamentare PSD, PNL şi UDMR. Camera Deputaţilor este for decizional cu privire la acest proiect de lege. 

Simion: Nu va face posibilă taxarea OMV Petrom

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că proiectul nu va face posibilă taxarea OMV Petrom. "Ponderea noastră este de 10 la sută în Parlament, totuşi denunţăm lucruri înfăptuite samavolnic precum aşa-zisa taxare a OMV Petrom care nu se va întâmpla niciodată. Ne-am abţinut şi în comisii şi în plen pentru că actuala coaliţie vinde himere. În actuala formă a legii nu va fi posibilă taxarea OMV Petrom", a afirmat Simion, într-o conferinţă de presă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

parlament taxa solidaritate
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024