Antena LIVE

Curs valutar

Patru foşti miniştri sesizaţi la DNA pentru că au păgubit statul cu 40 de milioane de euro!

Guvernul va sesiza DNA şi SRI pentru nereguli în derularea contractului încheiat cu Bechtel la construcţia Autostrăzii Transilvania, acuzând posibile fapte de natură penală comise de foştii miniştri Gheorghe Dobre, Sebastian Vlădescu, Monica Macovei, Radu Berceanu şi fostul şef CNADNR Cristian Duică, informează Mediafax.

De la 06.12.2013, 11:13
WhatsApp
Vezi și:

Inspectorii guvernamentali arată, printre altele, că înţelegerea cu Bechtel a fost modificată, în 2009, fără respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.

Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit iniţial la 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, anunţă Antena 3. 

Prin încheierea unui acord de modificare la contract, în baza unei hotărîri de guvern iniţiată de Dobre şi avizată de Vlădescu şi fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, statul a fost păgubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordate iniţial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Inspectorii arată că miniştrii ştiau, conform notei de fundamentare a hotărîrii de guvern, că aveau obligaţia recuperării acestei sume.

Pentru crearea unei "aparenţe de legalitate", a fost însă acceptată creşterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate că acestea se refereau la activităţi anterioare înceerii construcţiei, iar construcţiile erau deja începute din 2004.

Inspectorii îi acuză astfel pe miniştrii Dobre, Vlădescu şi Macovei că au creat un artificiu pentru a justifica faptul că Bechtel a păstrat 40 milioane euro.

În raport se mai arată că reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) nu au pus la dispoziţia Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost găsit în pofida căutărilor la mai multe instituţii, fiind obţinute doar copii certificate.

În final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat "conform cu originalul", în limba engleză, care ar fi originalul documentului aflat în posesia statului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

autostrada transilvania bechtel dna guvern milioane de euro miniştri monica macovei radu berceanu vladescu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024