POT anunţă că a strâns 161 de semnături pentru suspendarea lui Klaus Iohannis
Şefa POT, Anamaria Gavrilă, anunţă că a reuşit să strangă cele 155 de semnături minim necesare pentru a iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis. Miercuri, aveau 125 din 155, dar, între timp au semnat aproape toţi parlamentarii SOS, partidul Dianei Socoacă, plus Emanuel Ungureanu de la USR. Semnăturile au fost depuse la Parlament.
De Redactia Observator la 16.01.2025, 12:44- Liderul grupării Hells Angels București, condamnat la 25 de ani de închisoare în SUA. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- A fost prins hoțul picioarelor amputate de la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti. Cum şi-a motivat fapta în faţa poliţiştilor
Iniţiativa Partidului Oamenilor Tineri (POT) de suspendare a lui Klaus Iohannis este susţinută prin 161 de semnături de la parlamentarii POT, AUR, SOS. Semnăturile au fost depuse, joi, la Parlament, anunţă POT.
Iniţiativa a fost semnată de toţi parlamentarii POT, AUR şi de 39 de parlamentari de la SOS, anunţă formaţiunea. "Tocmai ce am depus semnăturile la Secretariatul General al Senatului. POT a iniţiat acest demers pentru că România trebuie să-şi păstreze parcursul democratic. Klaus Iohannis este ilegitim în funcţie, a numit un Guvern ilegitim, care la rândul lui impune taxe şi măsuri abuzive" a transmis Anamaria Gavrilă, lidera Partidului Oamenilor Tineri.
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis este o iniţiativă a POT, menită să susţină reluarea Turului doi al alegerilor prezidenţiale şi restabilirea unui parcurs democratic al României, mai transmite POT.
AUR, POT şi SOS au împreună 162 de parlamentari. Anamaria Gavrilă a mai transmis pe Facebook că parlamentarii POT se vor duce la ICCJ să îl susţină pe Călin Georgescu.