Premierul va fi audiat la Comisia juridică a Camerei Deputaților luni la ora 16,00
Victor Ponta a ajuns la Camera Deputaților și participă la ședința Comisiei juridice
De Redactia Observator la 08.06.2015, 11:47Victor Ponta a ajuns la Camera Deputaților și participă la ședința Comisiei juridice.
Premierul Victor Ponta a ajuns la Camera Deputaților, unde, în Comisia juridică, urmează să se discute solicitarea procurorului general în ceea ce privește încuviințarea începerii urmăririi penale față de șeful Guvernului.
Întrebat de ziariști dacă a venit însoțit de avocat, premierul a spus: "Sunt însoțit de dumneavoastră". El a precizat că nu a venit cu avocatul, adăugând că va solicita să fie audiat în Comisia juridică.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.