Președintele Elveției, vizită oficială în România. Klaus Iohannis îl va primi luni, la Cotroceni, pe omologul său
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, de la ora 18.00, pe preşedintele Elveţiei Ignazio Cassis, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră, informează Administraţia Prezidenţială.
De Redactia Observator la 11.12.2022, 16:08Vizita are loc în cadrul dialogului bilateral româno-elveţian la nivel înalt, care în ultimii ani a cunoscut o dinamică sporită. Cei doi şefi de stat vor aborda stadiul şi propunerile de consolidare a relaţiei bilaterale şi a cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe stimularea investiţiilor şi pe identificarea unor noi domenii de colaborare.
Președintele Elveției, vizită oficială în România
"Cei doi preşedinţi vor avea şi un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internaţională, inclusiv evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi refugiaţi, implicaţiile conflictului în plan energetic, precum şi în planul securităţii alimentare globale. Pe agenda discuţiilor se va afla şi cooperarea româno-elveţiană în plan multilateral, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024", mai indică sursa citată.
Din perspectiva agendei europene, va fi abordat cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi acordarea celei de-a doua tranşe financiare a contribuţiei elveţiene la fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cu ocazia vizitei, va avea loc la Palatul Cotroceni şi ceremonia semnării Acordului-cadru româno-elveţian prin care va fi operaţionalizată cea de-a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană, mai arată sursa menţionată.