Preşedintele Parlamentului European anunţă că o sprijină pe Laura Codruta Kovesi
Laura Codruţa Koveşi este sprijinită de Preşedintele Parlamentului European, după ce fosta şefă DNA a fost pusă sub control judiciar pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
De Redactia Observator la 29.03.2019, 14:38Laura Codruţa Koveşi este sprijinită de Preşedintele Parlamentului European, după ce fosta şefă DNA a fost pusă sub control judiciar pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a afirmat pe reţeaua de socializare Twitter că este îngrijorat de situaţia Laurei Codruţa Kovesi, care a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
El a mai precizat că Parlamentul European o susţine în continuare pentru postul de procuror-şef european.
"Sunt îngrijorat de ştirile conform cărora Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar" a scris Antonio Tajani pe Twitter.
"Parlamentul European îşi susţine în continuare candidatul pentru postul de Procuror European. Voi aduce în discuţie această problemă la întâlnirea liderilor grupurilor parlamentare de miercurea viitoare” a mai adăugat preşedintele Parlamentului European.