Președintele Senatului: UDMR a propus amânarea dezbaterii și votului moțiunii până după decizia CCR. Această așteptare nu este întemeiată în Constituție
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, joi, că "tertipurile" au continuat astfel că, la propunerea UDMR, s-a votat amânarea dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură până după decizia Curţii Constituţionale. "Această aşteptare pentru decizia CCR nu are niciun fel de rost şi nu este întemeiată în niciun articol în Constituţie", a susţinut Dragu.
De Redactia Observator la 09.09.2021, 13:40"Moţiunea de cenzură a intrat pe acest făgaş. (...) Tertipurile vor continua şi au continuat şi astăzi, la propunerea UDMR s-a votat amânarea dezbaterii şi votului moţiunii până după decizia CCR. Această aşteptare pentru decizia CCR nu are niciun fel de rost şi nu este întemeiată în niciun articol în Constituţie. Plenul este suveran, dar trebuie să avem majoritate pentru un asemenea vot. Trebuie să vedem evoluţia în cadrul plenului", a declarat, joi, Anca Dragu, potrivit news.ro.
Ea a adăugat că se vor face toate demersurile ca moţiunea să îşi urmeze cursul. "Analizăm cu colegii şi vom face toate demersurile pentru a respecta Constituţia, ca moţiunea să îşi urmeze cursul", a susţinut Dragu.
Birourile Permanente reunite au decis că moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR va fi citită joi, la ora 16:00, în plenul Parlamentului. De asemenea, la propunerea UDMR, votul asupra moţiunii se va da după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării Executivului cu privire la existenţa unui conflct juridic Guvern - Parlament privind moţiunea. Curtea Constituţională (CCR) a stabilit că părţile implicate să transmită până pe 15 septembrie punctele de vedere referitor la sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, urmând ca data şedinţei de judecată să fie stabilită ulterior.