Prima zi a Cabinetului Orban: Promisiuni, explicații și un chiparos
Prima zi a cabinetului Orban aduce şi primele promisiuni. Unele calde, altele reci. Pensiile şi salariile nu vor fi tăiate, însă creşterea salariului minim va fi adoptată după o analiză serioasă a Guvernului. Mâine va avea loc şi prima şedinţă a noului Executiv.
De Redactia Observator la 05.11.2019, 21:12Prima zi a cabinetului Orban aduce şi primele promisiuni. Unele calde, altele reci. Pensiile şi salariile nu vor fi tăiate, însă creşterea salariului minim va fi adoptată după o analiză serioasă a Guvernului. Mâine va avea loc şi prima şedinţă a noului Executiv.
Prima zi de mandat a noului Guvern a fost un tur de forţă pentru premier şi preşedinte. Ludovic Orban şi Klaus Iohannis au mers împreună la patru ceremonii de predare de mandat. La ministerul de Interne au fost întâmpinaţi cu un covor roşu, măturat cu doar câteva minute înainte de sosirea lor.
Şeful statului i-a trasat o sarcină noului ministru de Interne.
KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: Domnule ministru, aveți în structuri mii și mii de adevărați profesioniști. Dați-le o șansă. Dați o șansa Poliției, Jandarmeriei, pompieri, tuturor structurilor să iși recapete demnitatea în față românilor
În discursul de la ministerul de Exerne, Iohannis a criticat fostul Guvern. În schimb, fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall a avut parte de aprecierea preşedintelui.
KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: V-ați implicat total în rezolvarea probelmelor care v-au revenit.
În vâltoarea evenimentelor, s-au strecurat şi momente în care premierul a rămas în umbra preşedintelui.
Greșeală de ținută și un chiparos
Defilarea în faţa gărzii de onoare la Ministerul Apărării a scos la iveală şi o greşeală de ţinută a lui Iohannis: cravata prea lungă.
Fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici a sărbătorit cu şampanie plecarea din Guvern.
Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe: Să comparaţi declaraţiile făcute şi de mine şi de colegul Cîţu şi veţi constata fiecare o diferenţă în abordare, de stil, de clasă, de rasă. Nu, de clasă!
Şi i-a lăsat chiar şi un cadou succesorului său, Florin Cîţu: un chiparos.
La fel de zâmbitor a pleacat şi Răzvan Cuc de la Transporturi. Şi chiar mulţumit de activitatea sa. Chiar dacă a promis peste 120 de kilometri de autostradă pentru acest an şi a inuagurat doar 22. Noul ministru, Lucian Bode promite un audit în tot ministerul.
Multe probleme de rezolvat sunt şi la Educaţie, care nu are ministru de două luni. Încă sunt clase care nu au manuale.
Noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru a dat asigurari că nu va tăia pensiile şi salariile.
În ceea ce priveşte creşterea salariului minim pe economie, Guvernul va lua aceast decizia va fi luata după ce se va consulta cu partenerii sociali.
LUDOVIC ORBAN, premier: Vrem să luăm decizia pe baza unor indicatori economici obiectivi, pe baza unei analize a efectelor creșterii salariului minim.
Cel mai harnic fost minsitru a fost Petre Daea. În ultima zi a venit la minister la 6.30 dimineaţa. Succesorul său a venit după două ore.
Înainte de a face planuri pentru Dezvoltare, Ion Ştefan a avut de dat explicaţii. Suţine că şi-a pltăit impozitele pentru casa de 910 metri pătraţi. Primarul din Focşani îl contrazice.
Mâine, la prima oră vor avea loc ceremoniile de predare de mandat la ministerele comasate. Apoi, la ora 12, va avea loc prima şedinţă a noului Guvern.