Antena LIVE

Curs valutar

Procurorii cer arestarea fostului premier moldovean Vlad Filat

Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi s-a întrunut în şedinţă pentru a elabora proiectul de hotărâre privind ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, Vlad Filat, în vederea reţinerii şi arestării ulterioare. Proiectul va fi pus la vot în Parlament

De la 15.10.2015, 12:34

Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi s-a întrunut în şedinţă pentru a elabora proiectul de hotărâre privind ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, Vlad Filat, în vederea reţinerii şi arestării ulterioare. Proiectul va fi pus la vot în Parlament

Potrivit rechizitoriului pregătit de procurori, declaraţiile martorilor indică limpede implicarea lui Vlad Filat în fraudarea banilor de la BEM, în perioada când politicianul deţinea funcţia de prim-ministru (2010-2013).

"Avem probe concludente în fraudele de la BEM, au fost audiaţi martori, există depoziţii confirmate, vreau să vă pătrundeţi de importanţa momentului. Este o crimă deosebit de gravă şi ar putea avea loc influenţarea martorilor, distrugeri noi probe", a declarat Corneliu Gurin în Parlament.

Procurorul General Corneliu Gurin a declarat că Vlad Filat are legături cu firma Caravita, conducătorii căreia sunt cercetaţi penal pentru contractarea creditelor neperformante de la Banca de Economii.

Gurin a oferit deputaţilor mape cu documente din anchetă, dar a le-a solicitat să nu le fotocopieze şi să nu le facă publice.

Procurorul general a mai spus că poate demisiona oricând, dar intenţionează să ducă la bun sfârşit acest dosar pe care l-a numit deosebit de complicat, scrie Antena3.ro.

Procurorul General cere ridicarea imunităţii lui Vlad Filat. Potrivit lui Corneliu Gurin liderul PLDM a comis o crimă gravă.

Potrivit Procuraturii, în timpul când era premier, Vlad Filat a extorcat şi a primit de la Ilan Shor bunuri şi servicii ce nu i se cuvin în sumă de 60 de milioane de dolari pentru a oganiza numirea lui Shor în calitate de consul onorific în Federaţia Rusă.

În 2013-2014, Vlad Filat, susţinând că are influenţă asupra anumitor decidenţi, a pretins şi a primit de la Ilan Shor bani servicii şi alte bunuri în sumă de peste 190 de milioane de dolari.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

procurori arest vlad filat republica moldova
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024