Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gruparea de mercenari de elită a lui Horaţiu Potra era pregătită tactic să creeze haos. Interceptări: "Trebuie mers peste ei și dat foc"

Procurorii îl acuză pe Horaţiu Potra că pregătea "acțiuni violente, pentru a împiedica exercitarea puterii de stat". Parchetul General a cerut arestarea preventivă a 21 de persoane pentru tentativă la acțiuni contra ordinii constituționale, susținând că gruparea, formată din luptători cu experiență în operațiuni de destabilizare, avea un plan bine organizat pentru a infiltra proteste și a crea haos. Interceptările demonstrează că Potra coordona acțiunile grupului său prin mesaje și întâlniri, iar anchetatorii au descoperit un arsenal militar impresionant în locuințele acestora. Procurorii consideră că mercenarii reprezintă un pericol major pentru securitatea națională, având capacitatea și voința de a folosi forța letală.

de Redactia Observator

la 28.02.2025 , 14:30

Gruparea de mercenari de elită a lui Potra era pregătită tactic să creeze haos. Interceptări: "Trebuie mers peste ei și dat foc" Horațiu Potra este escortat de polițiști în afara sediului IPJ Prahova, în Ploiești, 8 decembrie 2024 - Inquam Photos / George Călin

Gruparea înarmată a lui Horațiu Potra, formată din mercenari cu o vastă experiență în operațiuni de destabilizare și tactici de gherilă, era pregătită să creeze haos în România după anularea alegerilor prezidențiale din luna decembrie, se arată în documentele procurorilor, citate de Agerpres. 

Cine sunt cele 21 de persoane cu mandate de arestare 

Parchetul General solicită Instanței supreme arestarea preventivă a 21 de persoane acuzate de tentativă la infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale. Dintre cei 21 de inculpați, 18 au fost reținuți deja, iar pentru Horațiu Potra, fiul său Dorian Potra și fratele - Alexandru Potra procurorii cer mandate de arestare în lipsă.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, procurorii solicită mandate de arestare preventivă pentru Vasile Leonard Dragoman, Hauptman Manfred Ioan, Bogdan Florin Lascu, Traian Lechințan, Ioan Lup, Dionisie Moldovan, Ovidiu Claudiu Mureșan, Dan Cristian Panța, Daniel Szanto, Constantin Timofti, Claudiu Marian Lăpădatu, Marius Samuel Apahidean, Matei Dărăbanț, Iulian Aniței, Mihail Alex Goloșiu.

Pe acelaşi subiect

La dosarul trimis în instanță există interceptări în care Potra discută cu mercenarii lui despre cum să racoleze persoane pentru a organiza acțiuni de destabilizare.

Astfel, pe 6 decembrie 2024, a avut loc un schimb de mesaje pe grupul RALF de pe whatsapp:

Pilu: Asta zice să votăm Lasconi. Are volanul invers și asta.

U.A: Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc.

I.A: Nu se poate așa ceva. Frica din ei, frate, că îi bagă ăsta în pușcărie dacă iasă el. Ce facem șefu dacă e așa? Ieșim?

Horațiu Potra: Așteptăm să vedem ce declară CG.

Pe 7 decembrie (ora 12:13)

Horațiu Potra RO: Salut. Câți sunteți acasă?

Alex Potra: Eu Leo Pilu Iuli Dey

RSA: Venim și noi, cei plecați dacă e nevoie

Horațiu Potra: Care vreți să veniți mâine la București?

Alex Potra: Eu vin

Horațiu Potra urmărea să creeze haos cu ajutorul a 20 de mercenari de elită

Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor, pentru a crea haos. "Cei 20 de mercenari care l-au însoțit în această acțiune nu sunt simpli luptători, ci nucleul său de elită - cei mai apropiați și de încredere oameni ai săi aflați în România în acel moment, cu o vastă experiență în misiuni de destabilizare, lupte urbane și utilizarea armelor letale și explozibililor. Acești indivizi acționează organizat, conform unor planuri strategice bine puse la punct, având capacitatea de a executa atacuri coordonate și de a adapta rapid tacticile în funcție de reacția forțelor de ordine", este caracterizarea făcută de Parchet.

Potra și mercenarii care îl însoțeau au fost interceptați de autorități pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre București. Ulterior, judecătorii l-au pus în libertate pe Potra.

"Modul ulterior de derulare a evenimentelor indică faptul că evenimentele din 7 - 8 decembrie 2024 erau doar avanpostul unor acțiuni paramilitare premeditate, gruparea coordonată de Horațiu Potra fiind pregătită, atât din punct de vedere tactic, cât și la nivel declarativ pentru generarea unor acțiuni violente, cu scopul împiedicării exercitării puterii de stat de către autoritățile democratice, generând un risc iminent pentru securitatea națională. (...) Folosirea mercenarilor în astfel de situații prezintă un risc major, deoarece sunt instruiți pentru operațiuni de destabilizare și tactici de gherilă. Spre deosebire de manifestanții obișnuiți, acești indivizi au capacitatea și voința de a utiliza forța letală pentru a-și atinge obiectivele. Caracteristicile-cheie ale grupului includ experiență în zone de conflict, având în vedere că mercenarii au efectuat activități în Congo, un teatru de război caracterizat prin confruntări violente, utilizarea explozibililor și tactici de război urban. Aceștia sunt specializați în utilizarea tehnicilor de diversiune, ceea ce înseamnă că, în loc de un protest spontan, grupul poate aplica tactici de infiltrare, provocare a forțelor de ordine și manipulare a mulțimii", spun anchetatorii.

De asemenea, lipsa constrângerilor morale face ca mercenarii să fie ghidați exclusiv de interese financiare și strategice, ceea ce îi transformă într-un factor de instabilitate extrem de periculos. Anchetatorii au descoperit, la perchezițiile efectuate miercuri în locuințele folosite de Potra și apropiații acestuia, un veritabil arsenal militar: 10 grenade defensive, 19 grenade ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o pușcă mitralieră, sute de cartușe, materiale explozive.

"Capacitatea lor de coordonare și atac strategic le permite să folosească arme albe și materiale pirotehnice, de tipul celor găsite asupra lor, nu doar pentru efectul lor de panică, ci și pentru a provoca distrugeri controlate, a dezorganiza intervenția forțelor de ordine și a destabiliza infrastructura critică. Prin plasarea strategică a dispozitivelor pirotehnice și utilizarea tacticilor de luptă urbană, aceștia ar fi putut crea un climat de teroare, forțând autoritățile să reacționeze într-un mod care să alimenteze și mai mult haosul și nemulțumirea publică. Totodată, periculozitatea acțiunilor care se pregăteau derivă în primul rând din calitatea de mercenari a participanților, organizarea lor strict ierarhică și din loialitatea absolută față de liderul lor, Horațiu Potra. Având, la acel moment, sub comanda sa directă peste 290 de mercenari activi în Congo, acesta operează după structuri specifice grupărilor paramilitare, unde disciplina, subordonarea și execuția rapidă a ordinelor sunt esențiale", explică anchetatorii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cumpărați cadouri pentru profesori de 1 și 8 martie?
Observator » Justiţie » Gruparea de mercenari de elită a lui Horaţiu Potra era pregătită tactic să creeze haos. Interceptări: "Trebuie mers peste ei și dat foc"