Procurorul Emilian Eva, plasat sub control judiciar
Procurorul acuzat de abuzuri în dosarul Telepatia a fost plasat sub control judiciar, vineri
De Redactia Observator la 26.06.2015, 09:10Procurorul acuzat de abuzuri în dosarul Telepatia a fost plasat sub control judiciar, vineri
Urmează ca procurorii DNA să anunţe rezultatul audierilor de ieri. Odată impus controlul judiciar, anchetatorii nu vor mai cere avizul pentru alte măsuri mai drastice, cum ar fi arestul. Se pare că procurorul Emilian Eva va fi cercetat în libertate.
Acesta este anchetat de colegii săi de la DNA după ce joi au avut loc mai multe percheziţii acasă la Emilian Eva şi în biroul acestuia de la Parchetul Iaşi.
Eva ar fi implicat într-un dosar legat de protejarea patrimoniului cultural naţional. Procurorul ar fi vândut 200 de picturi, unele false, luate de la un medic şi un samsar de obiecte de artă, scrie Antena3.
Procurorul Emilian Eva a fost luat cu duba de la vila sa din Iaşi şi adus la sediul DNA din Bucureşti. Anchetatorii au ridicat şi mai multe documente, clasate ca probe în dosarul în care Eva este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie, legat de protejarea patrimoniului cultural naţional.
Potrivit anchetatorilor, Emilian Eva ar fi vândut peste 200 de tablouri în valoare de peste 300.000 de euro. Asta deşi, potrivit legii, calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.