Antena LIVE

Curs valutar

Propunerea PNL de modificare a legii pentru ca Iohannis să poată candida la parlamentare a primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social

Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL care îi permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid. "Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid", este unul dintre argumenteşe CES, care invocă şi "nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită" a legislaţiei electorale.

De la 20.09.2024, 15:51
WhatsApp
Modificarea legii pentru Klaus Iohannis a primit aviz negativ Profimedia

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, aparţinând liderilor grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: "Preşedintele României, în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte".

PNL a cerut modificări înainte de alegeri, pentru a-l face pe Iohannis senator. Aviz negativ

"Motivul invocat pentru modificarea legislaţiei electorale îl reprezintă îngrădirea dreptului persoanei preşedintelui de a fi ales. În virtutea calităţii de preşedinte, îngrădirea dreptului este justificată pe toată perioada mandatului, acesta neputând ocupa nicio altă funcţie publică sau privată, şi deci fiindu-i permanent limitat dreptul la a fi ales. Înlăturarea acestei restrângeri pentru ultimele 3 luni ale mandatului este nejustificată şi implică faptul că sunt nesemnificative pentru atribuţiile şi cerinţele demnităţii de preşedinte, ceea ce este fals. Mai mult, independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid", motivează CES avizul nefavorabil dat propunerii legislative, potrivit news.ro.

Potrivit CES, chiar dacă propunerea nu elimină sau restrânge drepturi în înţelesul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, având în vedere "nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită" a legislaţiei electorale, modificarea  Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente în ultimele şase luni înaintea desfăşurării alegerilor, "pentru orice motiv", rămâne "indezirabilă şi reprezintă un precedent preferabil de evitat".

Propunerea legislativă a primi avizul Consiliului Legislativ.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis alegeri parlamentare lege
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024