Antena LIVE

Curs valutar

PSD Constanța a depus o plângere penală, după ce un candidat la primăria Năvodari ar fi dat bani alegătorilor, printr-un intermediar

Organizația PSD Constanța a anunțat că a depus o plângere penală, după ce un candidat la funcția de primar al orașului Năvodar ar fi oferit bani persoanelor care se îndreptau spre secțiile de votare, printr-un intermediar.

De la 27.09.2020, 16:52
WhatsApp
Candidat la primăria Năvodari, acuzat că ar fi dat bani persoanelor ce se îndreptau spre secțiile de vot, prin intermediari Inquam Photos / Octav Ganea (imagine ilustrativă)

Reprezentanții Partidului Social Democrat, filiala Constanța, susțin că au filmări și fotografii care să probeze acuzațiile, precizând că le-au pus la dispoziția anchetatorilor.

"Reprezentanţii PSD au formulat o plângere penală la Poliţia Năvodari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de oferire de mită electorală. Plângerea a fost întemeiată pe baza probelor furnizate organelor de anchetă, sub forma unor filmări şi fotografii, în care se observă clar cum reprezentantul unui candidat al unui partid politic la funcţia de primar al oraşului Năvodari, îmbrăcat chiar cu un tricou purtând însemnele partidului Neamul Românesc, oferă bani unor persoane aflate în drum spre secţiile de votare", a transmis PSD Constanţa.

Poliţiştii au început verificările în acest caz.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

psd constanta navodari plangere penala
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024