Antena LIVE

Curs valutar

PSD discută cu partidele reorganizarea teritorială a României: judeţe şi localităţi comasate

PSD a anunţat luni că a făcut grup de lucru care să întocmească un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, un subiect dezbătut de partide de cel puţin 10 ani, fără să treacă vreodată de vot în Parlament. Proiectul de lege ar urma să fie gata în următoarele șase luni.

De la 13.01.2025, 14:26
WhatsApp
PSD discută cu partidele reorganizarea teritorială a României judeţe şi localităţi comasate Shutterstock

Liderii social-democrați au decis, luni, înființarea unei comisii cu toate partidele din coaliţie pentru reorganizarea teritorială şi administrativă a României. Practic se va discuta comasarea primăriilor mici şi reducerea numărului de localităţi şi judeţe.  Este "o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp și pe care, iată, nu am îndeplinit-o încă", a declarat Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD. Nu este clar câte judeţe ar urma să rămână potrivit noilor planuri ale PSD. "Aia vedem la final. Acum abia începem", a declarat o sursă din partid pentru Observator. 

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României

Preşedintele CJ Buzău,  Lucian Romașcanu, a spus că proiectul de lege va trebui să fie elaborat de grupul de lucru în perioada următoare, "probabil în următoarele șase luni de zile", urmând să fie discutat în coaliție și apoi trecut prin Parlament.

"Astăzi a avut loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care s-au discutat chestiuni guvernamentale, legislative, cât şi chestiuni politice şi de organizare. În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă", a anunţat Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului.

"Sunt foarte multe lucruri care trebuie luate în discuții aici.Nu vreau să mă antepronunț, dar cu certitudine există nevoia de consolidare a unor comunități locale, există nevoia de a consolida serviciile publice și serviciile statului din comunitățile respective. Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educație, învățământ, sănătate, acces la sănătate și infrastructură și așa mai departe. Nu există principiul desfințării, există principiul comasării, probabil, și acest lucru se va lua în discuție", a completat Romașcanu. 

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

reforma administrativa teritoriala romania psd judete localitati
Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată,...
Fanatik.ro
Publicat 14.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
Speriată de zgomotele ciudate din locuința ei, o femeie a spart peretele. Ireal...
Gandul
Publicat 14.01.2025
Cine e adevăratul suveran al suveraniștilor și cel mai periculos dintre ei....
Adevărul
Publicat 14.01.2025
Mesajul lui Tavi Clonda după ce Gabriela Cristea a părăsit emisiunea Capriciile...
A1
Publicat 14.01.2025
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce...
CaTine
Publicat 14.01.2025
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
spynews.ro
Publicat 13.01.2025
Rapid, 10 zile în megaorașul luxului extrem + Cât costă cel mai scump...
GSP
Publicat 13.01.2025
Fiul pianist al Corneliei Catanga, de dragul căruia ea își vânduse tot aurul,...
Click.ro
Publicat 14.01.2025
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când...
Useit
Publicat 14.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de...
libertatea.ro
Publicat 13.01.2025
Britney Spears a postat un nou videoclip „vesel”, în ciuda haosului provocat...
ZU
Publicat 14.01.2025
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă
Hello taste
Publicat 14.01.2025
Pediatrii dezvăluie care sunt cele mai importante substanțe nutritive pe care...
Deparinti
Publicat 14.01.2025
Angajații din IT, în fața unor mari schimbări pe piață....
ziare.com
Publicat 14.01.2025
Birce Akalay a fost surprinsă cu o atitudine extrem de pozitivă în cadrul unui...
Happy
Publicat 14.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce se întâmplă dacă nu porți ochelarii de vedere recomandați de oftalmolog
Medicool
Publicat 14.01.2025