Rafila, despre introducerea formularului de localizare: "Nu e un document care împiedică în vreun fel circulaţia. Dimpotrivă"
Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanta de urgenţă privind implementarea formularului digital de intrare în România, a anunţat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, notează news.ro.
De Redactia Observator la 15.12.2021, 16:55El a precizat că este o metodă de a depista mai repede persoanele infectate cu noua tulpină a coronavirusului, Omicron, şi nu este un document care să împiedice libera circulaţie. Acesta a adăugat că toţi călătorii trebuie să completeze certificatul în 24 de ore, în caz contrar vor putea să îl completeze la domiciliu, însă vor primi o amendă pentru depăşirea intervalului de timp.
„Este vorba despre adoptarea unui act normativ care practic se înscrie în preocuparea care există la nivelul UE privind limitarea transmiterii noii tulpini emergente Omicron despre care ştiţi foarte bine avem şi în România deja 11 cazuri. În acest sens, România s-a aliniat deciziei Comisiei Europene 1212/2021 în ceea ce priveşte instituirea unui sistem de formulare digitale de localizare a pasagerilor ca parte a procedurilor de notificare a alertelor în cadrul sistemului de avertizare timpurie şi răspuns instituit în legătură cu ameninţările transfrontaliere.
Nu este un document care împiedică în vreun fel circulaţia. Dimpotrivă este un document care ne ajută să putem să localizăm rapid contacţii unei persoane infectate şi direcţiile de sănătate publică să poată să facă rapid anchetele epidemiologice şi să ia măsurile care se impun de testare sau de izolare, după caz, a persoanelor infectate. Nu este altceva decât o procedură de identificare rapidă a contacţilor persoanelor infectate”, a explicat Alexandru Rafila, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Cei care nu completează documentul riscă amenzi
- Amenzi uriaşe pentru cei care intră în România fără formularul de localizare. Unde şi de cine trebuie...
- Guvernul aprobă formularul de localizare la intrarea în ţară. Anunţul oficial făcut de premierul Nicolae Ciucă
- Rafila: "Intenţionăm să introducem formularul de locaţie a pasagerului începând cu 20 decembrie". Care va fi...
El a mai spus că „un lucru care este foarte important este că toţi călătorii, indiferent de cetăţenie, trebuie să completeze acest certificat cu 24 de ore înainte de intrarea în România”.
„Dacă nu reuşesc să facă acest lucru, trebuie să completeze, pot să meargă la domiciliu, trebuie să îl completeze într-un interval de 24 de ore, sub sancţiunea unei amenzi dacă cumva nu respectă acest interval”, a mai precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.