Replica lui Klaus Iohannis după ce Mugur Isărescu i-a îndemnat pe români să bea ceai de tei
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că în această perioadă de criză nu ar strica mai mult calm, sens în care s-ar putea "bea câte un ceai de tei", preşedintele Iohannis i-a răspuns ironic: "Probabil acolo sunt mai mulţi tei în parc şi se bea mai mult".
De Redactia Observator la 12.05.2022, 14:46Rata anuală a inflaţiei a crescut peste toate aşteptările oficiale şi a ajuns în aprilie la aproape 14%. Președintele Iohannis a declarat că situaţia economică dificilă, preţurile crescute la energie "nu au apărut fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba", ci din cauza "războiului lui Putin împotriva Ucrainei".
"Eu cred că este o încercare grea prin care trecem şi de asta am făcut remarcile pe care le am făcut. Eu cred că toată lumea va resimţi. Gândiţi-vă că plătim mai mult pentru benzină, pentru motorină, pentru alimente şi este evident că trebuie să fim un pic mai atenţi cu ce cheltuim, cât cheltuim şi cum cheltuim.
Guvernul lucrează la scheme de compensare, se discută şi despre anumite compensări la pensii, la salarii. Însă trebuie să fim conştienţi că acest război va crea în continuare crize, în perioadă de criză este bine să judeci de două ori ce faci, cum faci şi cum cheltui bani. (...) Şi, dacă se termină mâine războiul, crizele nu se vor termina mâine, fiindcă aceste crize se vor prelungi, vor fi situaţii destul de complicate şi este bine să fim conştienţi de acest lucru", a explicat preşedintele Iohannis.