România alege, dar ce se alege de România / Daciana Sârbu şi Carmen Iohannis şi-au însoţit soţii la vot
Două doamne. Două soţii. Două femei puternice. Prima e în politică de pe băncile şcolii. Cealaltă a făcut carieră la şcoală, ca profesor. Doar una va fi prima. Prima doamnă a României
De Redactia Observator la 16.11.2014, 20:25Două doamne. Două soţii. Două femei puternice. Prima e în politică de pe băncile şcolii. Cealaltă a făcut carieră la şcoală, ca profesor. Doar una va fi prima. Prima doamnă a României
Daciana Sârbu şi Carmen Iohannis şi-au însoţit soţii la vot. Au împărţit zâmbete şi fiecare şi-a susţinut soţul, cum a ştiut mai bine. Emoţiile zilei nu s-au terminat.
Daciana a purtat un deux piece, care i-a pus talia în evidenţă. Fără accesorii și într-o culoare puternică. Aceeaşi culoare ca la primul tur: mov. Un ton ceva mai închis ca data trecută.
La vot, sarcinile s-au împărţit. Andrei a stat cu tatăl, iar Irina, cu mama. Inclusiv în cabină. Copiii au băgat buletinele în urnă.
Daciana a zâmbit mereu. La 37 de ani, e obişnuită cu ieşirile publice.
„De mâine îmi doresc să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte şi înţelegere. Pentru asta am votat” a declarat Daciana Sârbu la ieșirea de la urne.
La câteva sute de kilometri distanţă, o altă soţie şi-a ţinut soţul de mână. Profesoara Carmen Iohannis a purtat un palton de culoare gri iar la gât a avut o eşarfă turcoaz cu buline.
Înainte să introducă buletinul în urnă şi-a privit soţul, în ochi. La declaraţii l-a lăsat pe el să fie în centrul atenţiei.
„A fost o zi foarte frumoasă. Sper să rămânem tot aşa. Până acum a fost bine” a declarat aceasta.
Pentru cele două doamne bătălia se încheie în această seară la ora 21.00, când se vor închide urnele.