Diana Șoșoacă și-a pus mască. Surse: Poliția face cercetări în privința adeverinței care îi permitea să încalce regulile
Dintr-o avocată necunoscută, Diana Şoşoacă a ajuns senator. A fost greu de ignorat, şi de presă, şi de colegi. Trei zile a refuzat să poarte masca de protecţie în Parlament. A susţinut că are probleme de sănătate şi o adeverinţă de la medic care îi permite să încalce regulile, doar că s-a dovedit că documentul nu a fost emis legal. Potrivit surselor Observator, poliţia face cercetări. Cine este Diana Şoşoacă, una dintre prezenţele de neratat din Parlament, vedeţi în continuare.
De Larisa Bernaschi la 22.12.2020, 22:38- Diana Şoşoacă a reuşit încă din campania electorală să se facă remarcată
- A scandat împotriva măştii de protecţie în Piaţa Universităţii
Trei zile a fluturat noua senatoare Diana Şoşoacă o adeverinţă de la medicul de familie prin Parlament. În tot acest timp, a refuzat cu obstinaţie să poarte masca de protecţie. Doar că DSP a anunţat că documentul nu e emis legal. Doar un doctor de la medicina muncii de la Senat avea dreptul să îi dea o astfel de adeverinţă.
Diana Şoşoacă - senator AUR: Astea sunt nişte interpretări care nu au legătură nici cu legea, cu nimic, ci efectiv cu maliţiozitatea unora, pe care nu o înţeleg.
Însă, potrivit surselor Observator, şi Poliţia face acum cercetări. Iar astăzi, Diana Şoşoacă purta masca, regulament. Dar nu orice mască.
În prima zi în calitate de senator, Diana Şoşoacă a fost mai degrabă absorbită de lectură. Plenul n-a părut să o intereseze prea mult. Când n-a citit, a vorbit la telefon. Nici la vot n-a fost mai implicată. S-a abţinut de fiecare dată. În schimb, a socializat din plin.
Nici pe la restaurantul Senatului nu a trecut.
Diana Şoşoacă: Stiu ca preturile sunt foarte mici si nu mi se pare corect. Si nu mi se pare corect. Pentru ca nu esti mai presus de lege.
Cel mai surprinzător, însă, nici live pe Facebook nu a făcut. Asta deşi ieri promitea altceva următorilor săi.
Cine este Diana Şoşoacă, una dintre prezenţele de neratat din Parlament
Diana Şoşoacă a reuşit încă din campania electorală să se facă remarcată. A scandat împotriva măştii de protecţie în Piaţa Universităţii.
A rupt cordonul de jandarmi de la pelerinajul Sfintei Paraschiva din Iaşi şi l-a reprezentat în instanţă pe ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie în scandalul pelerinajului de Sfântul Andrei.
De profesie avocată, Diana Şoşoacă are patru terenuri, două apartamente, o casă de vacanţă şi o maşină. În declaraţia de avere a trecut şi obiecte de artă de 5 mii de euro.