Antena LIVE

Curs valutar

Sevil Shhaideh vrea să facă plângere penală împotriva lui Sorin Grindeanu: "Domnul Grindeanu nu a ştiut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituţie"

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat, duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic.

De la 18.06.2017, 18:17
WhatsApp

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat, duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic.

”În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, doreşte blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuţii cu  reprezentanţii Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Şi cu avocaţii”, a declarat Sevil Shhaideh.

Ea a precizat că se caută identificarea tuturor soluţiilor pentru ”deblocarea acestei instituţii publice importante a statului român”, afirmând că ”încearcă” să-i facă o plângere penală premierului.

”Mi-am contactat avocaţii şi încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmaţii mincinoase. Domnul Grindeanu nu a ştiut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituţie, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu ştie nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor şi ce înseamnă analiza acestor proiecte. (...) Dacă ar fi avut măcar decenţa minimă să citească comunicatul pe care l-am dat, în acel comunicat spuneam că am semnat inclusiv două sute de milioane de lei în cadrul Programului Operaţional, acea informaţie nu l-a interesat pe domnul Grindeanu. Fondurile europene nu erau importante pentru domnia sa şi din aceste considerente am simţit nevoia să spunem că şi programul PNDL îşi continuă activitatea aşa cum a fost stabilit în proceduri. Aceste ordine erau pe circuitul de avizare, au început să se semneze la vremea la care am dat acel comunicat. Am vrut să arătăm că ministerul îşi vede în continuare de treabă şi că ne desfăşurăm activitatea fără sincope”, a spus ministrul demisionar al Dezvoltării.

Pe acelaşi subiect

Întrebată dacă va merge, luni, la discuţia la care premierul a invitat-o privind aceste proiecte, Shhaideh a răspuns că nu a urmărit declaraţiile acestuia.

”Există măsuri instituţionale de invitare şi de discuţii”, a spus Shhaideh.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi. La scurt timp de la anunţul premierului, deciziile de demiteri au şi fost publicate în Monitorul Oficial.

Sursă: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

avocati fonduri politica sevil shhaideh sorin grindeanu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024