Antena LIVE

Curs valutar

Suspendarea şedinţei CSAT întârzie şi speranţele Guvernului de a găsi bani pentru crescătorii falimentaţi de pesta porcină

Suspendarea şedinţei CSAT întârzie şi speranţele Guvernului de a găsi bani pentru crescătorii falimentaţi de pesta porcină. Unul dintre proiectele Executivului prevede ca, oricât de mic ar fi porcul, proprietarul să fie despăgubit ca şi cum animalul ar fi cântărit cel puţin 100 de kilograme.

De la 10.04.2019, 15:51
WhatsApp
Vezi și:

Suspendarea şedinţei CSAT întârzie şi speranţele Guvernului de a găsi bani pentru crescătorii falimentaţi de pesta porcină. Unul dintre proiectele Executivului prevede ca, oricât de mic ar fi porcul, proprietarul să fie despăgubit ca şi cum animalul ar fi cântărit cel puţin 100 de kilograme. Între timp, fermierii se plâng că sărăcesc. La Tichileşti, unde peste 40.000 de porci au fost sacrificaţi, nu mai sunt bani nici de salarii şi nici măcar pentru dezinfectarea fermei.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: "De săptămâna viitoare încep cu paşii pe care trebuie să-i facem din punct de vedere formal şi banii vor ajunge, ca despăgubire, la cei îndreptăţiţi."

Era promisiunea Guvernului pentru crescătorii afectaţi de pesta porcină. Proiectul prevedea două tranşe de plăţi. Mai întâi, crescătorii să fie despăgubiţi în funcţie de greutatea pe care a avut-o porcul la momentul sacrificării. Apoi, să primească o nouă compensaţie.

Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor: "Ca exemplu, tot ce este sub 100 de kilograme, să spunem, să primească totuşi plata la despăgubire pentru 100 de kilograme."

În prezent, despăgubirile pentru un porc sub 40 de kilograme sunt de 12 lei pe kilogram. Pentru unul între 40 şi 120 de kilograme - 8 lei pe kilogram. Iar pentru animalele de peste 120 de kilograme, plata este de 6 lei pe kilogram.

Situaţia se voia schimbată.

Potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Agriculturii, toţi porcii urmau să fie evaluaţi la o valoare de cel puţin 100 de kilograme - greutatea pe care ar fi urmat să o aibă în preajma Crăciunului.

Iar plata - s-ar fi făcut în tranşe. Calculele au fost însă date peste cap de şedinţa CSAT, în care rectificarea bugetară trebuia aprobată. După ce şedinţa a fost suspendată, ministrul Finanţelor vorbea despre noi întârzieri cu despăgubirile.

Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor: "De asemenea, efectul neplăcut al pestei porcine. Aici sunt prevăzute sume importante în propunerea de rectificare a Guvernului, rectificare bugetară, pentru a asigura plata compensaţiilor pentru animalele sacrificate."

Cât timp politicienii se ceartă, oamenii care au suferit pagube îşi fac calcule. În localitatea constănţeană Dulceşti, toţi porcii au fost eutanasiaţi.

Şi la ferma din Tichileşti, în Brăila, 40.000 de porci au fost deja eutanasiaţi. Directorul spune că de despăgubiri depind salariile oamenilor.

Gheorghe Caruz, proprietarul unui complex de creştere a porcilor: "Nu am să plătesc oamenii. Tocmai asta e problema. Nu avem să plătim oamenii, nu numai asta, nu avem să plătim utilajele şi CO2-ul şi toate celelalte cheltuieli aferente pentru a asana această fermă."

Între timp, autorităţile încearcă să ţină în frâu răspândirea virusului.

Pe DN1 A, una dintre porţile de intrare dinspre judeţul Buzău, acolo unde au fost confirmate primele cazuri de pestă porcină africană, la graniţa cu judeţul Braşov, controalele ale poliţiştilor împreună cu inspectorii de la DVSVA vor continua în următoarea perioadă pe toate drumurile judeţene care fac legătura între cele două judeţe.

În Giurgiu prefectul a cerut primarilor din judeţ să identifice locuri unde animalele pot fi îngropate, în cazul în care pesta porcină se va extinde în judeţ. Este vorba de comune precum Izvoarele, Hotarele, Prundiu sau Valea Dragului.

Locul găsit de autoritatile giurgiuvene, mai exact cele din Valea Dragului, pentru a îngropa porcii afectaţi de acest focar, se află la liziera unei păduri. Este o suprafaţă de aproximativ 100 de mii de metri pătraţi.

Zona este la mai bine de 3 kilometri de locuinţele oamenilor, departe de albia râului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 suspendare sedinta pesta africana buget fermieri
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024