Traian Băsescu sare în apărarea "blondei de la Cotroceni": Elena Udrea nu a fost condamnată "pe probe"
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că Elena Udrea "nu a dus niciun leu acasă” şi susţine că aceasta nu a fost condamnată "pe probe".
De Redactia Observator la 08.04.2022, 22:39Traian Băsescu spune că, dacă este vorba despre bani duşi ilegal către partid, atunci ar trebui să se aplice legea care reglementa la acel moment finanţările partidelor politice, care "nu vorbeşte de puşcărie".
"Nu e nimic nou sub soare. O groază de lichele spun că au dat bani ca să ajungă la mine. Vedeţi Căpăţână, vedeţi... care a vrut să scape după ce a furat bani şi i-a dus acasă, a fost simplu să spună, i-am dat bani lui Udrea ca să ajungă la Băsescu. Arătaţi-mi un singur om, un singur om care poate să spună că mi-a dat mie un leu”, a afirmat Traian Băsescu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv, conform News.ro.
Fostul şef al statului a susţinut că Elena Udrea a fost condamnată "nu pe probe" şi că ea "nu a dus niciun leu acasă".
"Nu pe probe (merge la închisoare Elena Udrea – n.r.). Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit Elena Udrea! Un leu. Degeaba mă întrebaţi pe mine, că eu o să vă spun că Elena Udrea nu a dus niciun leu acasă”, a mai afirmat Băsescu.
- Elena Udrea a apelat la unul dintre cei mai buni avocaţi din Bulgaria, care este şi politician. Ce i-a spus fostul...
- Elena Udrea şi cele două fugi ale ei de justiţie. Istoricul dosarului "Gala Bute", cel care o trimite la închisoare
- Elena Udrea va afla sâmbătă când va fi extrădată în România. Fostul ministru rămâne în arest în Bulgaria
Cum răspunde acuzaţiilor cu privire la PDL
În ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora Elena Udrea ar fi primit mita pentru a duce bani la fostul Partid Democrat Liberal, Băsescu a susţinut că în acest caz ar trebui aplicată legislaţia privind finanţarea partidelor politice.
"Atunci înseamnă că trebuie să ne uităm într-o lege a finanţării partidelor de la vremea respectivă care spune foarte clar că banii primiţi ilegal pentru campanii se confiscă. Nu vorbeşte de puşcărie. Deci dacă discutăm de finanţări de campanii, avem o lege a finanţării campaniilor, pe care nimeni nu vrea să o respecte.
Ăsta-i răspunsul meu, nu am altul, pentru că atâta timp cât nu sunt duşi acasă, sunt bani care au fost utilizaţi pentru campanie. A fost o finanţare ilegală, ea se confiscă şi cel care a finanţat este amendat cu suma pe care a dat-o, sau partidul, depinde dacă partidul nu a luat declaraţie scrisă de la cel care a finanţat campania”, a adăugat fostul preşedinte al României.
Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins constestația în anulare și a menținut condamnarea. Decizia este definitivă.