Antena LIVE

Curs valutar

Tudorel Toader anunță ordonanța de contestare a sentințelor date de completurile constituite nelegal

Ministrul Justiției anunță că a fost elaborat proiectul de ordonanță prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal.

De la 20.01.2019, 23:17
WhatsApp
Tudorel Toader la ședința CSM din 7 ianuarie 2019 Mediafax Foto via Hepta

Ministrul Justiției anunță că a fost elaborat proiectul de ordonanță prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Tudorel Toader a susţinut că o opţiune similară există şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI.

Ministrul a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă pentru "repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegale", iar aceştia vor putea face contestaţie în anulare.

"Avem pregătită OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi, vor plăti", a declarat ministrul Justiţiei.

Toader a menţionat că acest proiect va fi prezentat premierului Viorica Dăncilă, care va decide ce sa va întâmpla mai departe. Acesta a spus că ordonanţa de urgenţă privind posibilitarea depunerii contestaţiei în anulare de către cei care au fost condamnaţi de compelturile nelegal constituite de la ÎCCJ „e pregătită”, dar că nu decide el când va fi adoptat acest act normativ, precizând că „în cel mai scurt timp posibil”.

De asemenea, ministrul Justiţiei a mai spus că o varinată similară există şi în cazul dosarelor întocmite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională.

„Ordonanţă de urgenţă pentru contestaţie în anulare de către cei condamnaţi definitiv care au pierdut termenul de contestaţie condamnaţi în complete nelegal constituite, asta-i una. Doi: aşteptăm decizia şi funcţie de dezlegarea judecătorilor cel mai probabil vom proceda la fel” a spus Tudorel Toader, la România TV. 

Toader ar urma să se întâlnească luni cu premierul, însă în rincipal pentru discuţii privind legea recursului compensatoriu.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tudorel toader
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025