UDMR poate colabora cu PSD şi a cerut să cunoască numele viitorului prim-ministru
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, că, în principiu, o colaborare parlamentară cu PSD este "bine-venită" și "posibilă", dar "mai lipsesc câteva elemente" și de aceea nu poate să anunțe data semnării unui protocol. El a cerut să cunoască numele viitorului prim-ministru.
De Redactia Observator la 20.12.2016, 19:05Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, că, în principiu, o colaborare parlamentară cu PSD este "bine-venită" și "posibilă", dar "mai lipsesc câteva elemente" și de aceea nu poate să anunțe data semnării unui protocol. El a cerut să cunoască numele viitorului prim-ministru.
"Legat de protocol, am avut aseară o discuție, au mai fost niște discuții tehnice și urmează să ne vedem azi, mâine, în funcție de timpul fiecăruia și, mai ales, în funcție de programul colegilor. În principiu, eu cred că o colaborare parlamentară este bine-venită, este posibilă, trebuie să vedem dacă pe textul colaborării, care va fi un text simplu după părerea mea, în care se face referire la toate domeniile social-economice, inclusiv la drepturile minorităților etnice, dar poate să fie și trebuie să fie un protocol, un text în general în care se pot introduce elemente concrete pe parcursul sesiunilor parlamentare și, în același timp, trebuie să fie un text care va da Parlamentului un rol important și va reda Parlamentului acel rol de care s-a lipsit în ultima perioadă.", a afirmat Kelemen Hunor, după ședința grupurilor parlamentare ale UDMR, citat de Agerpres.
El a spus că "mai lipsesc câteva elemente" și nu poate să anunțe când va fi semnat protocolul.
"Trebuie să cunoaștem și persoana viitorului premier, pentru că este extrem de important cine va fi premierul și, bineînțeles, în programul de guvernare trebuie să existe și o referire și o gândire pozitivă în perspectiva minorităților naționale. Urmează să ne mai întâlnim cu colegii din PSD, urmează să mai vorbim, urmează să încercăm să finalizăm textul și, dacă se va întâmpla acest lucru, o astfel de colaborare parlamentară este posibilă și nu se referă la Guvern, deci fără a participa la actul de guvernare. Mai lipsesc câteva elemente. Până când aceste elemente nu sunt cel puțin pentru mine prezentate și nu am convingerea că lucrurile, din punctul nostru de vedere, sunt în regulă, data semnării protocolului nu pot să o anunț", a adăugat liderul UDMR.
- Subcomisia de lucru a Camerei Deputaţilor a validat mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea. PNL a propus invalidarea
- LIVIU DRAGNEA și CHRISTINE LAGARDE - ,,BUNI ÎN POSTURI” . Verdicte la București și Washington
- Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, opţiunea PSD pentru funcţia de premier? Ce spune Liviu Dragnea
El a explicat că s-ar putea să fie o propunere de prim-ministru cu care nu poate să fie de acord "din varii motive" sau s-ar putea ca în programul de guvernare să nu se facă nicio trimitere la cetățenii care aparțin diferitelor grupuri etnice.
"Trebuie să vedem care sunt răspunsurile celor care vor guverna în următoarea perioadă și celor care au o majoritate de 54% și să nu vorbim cinstit și foarte direct ar fi o greșeală. Nu vrem să facem această greșeală. Se poate semna (protocolul — n.r.) și înainte și după învestirea Guvernului. Deci, eu nu mă grăbesc, deci eu am timp, sunt un om răbdător, știu ce am de făcut și de ce m-au trimis aici alegătorii mei", a spus președintele UDMR.
Întrebat dacă Uniunea vrea funcții de secretar de stat, Kelemen Hunor a spus: "Nu vrea nicio funcție de secretar de stat, nu discutăm de funcții, nu discutăm de funcții în Executiv. Guvern înseamnă membrii în Cabinet. Nu cerem, nu am cerut și nu ni s-a oferit așa ceva. Vorbim despre un aspect, din punctul meu de vedere, mult mai important — Parlamentul. Fără un Parlament puternic și fără un Parlament care legiferează, care are posibilitatea de controla Executivul, nu există democrație, nu există stat de drept".
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că draftul de protocol de colaborare parlamentară cu UDMR este aproape finalizat și urmează să se stabilească data când va fi semnat.