Elena Udrea confirmă că va fi mamă de gemeni și se tratează în Grecia, deși acum e în Costa Rica
Elena Udrea este însărcinată cu gemeni! Este anunţul făcut chiar de ea, din Costa Rica, acolo unde s-a retras între două proceduri medicale.
De Redactia Observator la 17.02.2018, 19:59Elena Udrea este însărcinată cu gemeni! Este anunţul făcut chiar de ea, din Costa Rica, acolo unde s-a retras între două proceduri medicale. Fostul ministru îşi monitorizează sarcina într-o clinică din Grecia şi se pregăteşte să devină mamă pentru prima oară.
Elenei Udrea ar putea deveni mamă la 44 de ani. Din Costa Rica, fostul ministru a făcut un anunţ neaşteptat. Va avea nu unul, ci doi copii.
Elena Udrea: "Este vorba de o sarcină gemelară. În etapa acesta, o etapă destul de incipientă, în care trebuie să fii foarte atent la ceea ce faci, la emoţiile pe care le ai, sper să o depăşesc cu bine şi să pot să duc până la final, cu starea bună pe care o am acum, sarcina acesta."
Zvonurile privind sarcina Elenei Udrea au apărut încă de la începutul anului.
Fosta şefă de la Turism a fost surpinsă în timp ce vizita o clinică de specialitate.
Răspunsul l-a dat abia acum, după ce a plecat în Costa Rica - doar în vacanţă, ne asigură Elena Udrea.
Elena Udrea: "Eu sunt între două proceduri medicale pe care le fac la Atena. După ce am terminat una dintre ele am venit până aici să îmi vizitez prieteni foarte buni. Ar trebui să mă întorc în Atena pentru etapa a doua a procedurilor. Dacă toate lucurile sunt bune, ne vedem acasă."
Până se va întoarce în ţară, Elena Udrea va mai petrece timp cu prietena ei, fosta şefă DIICOT, Alina Bica.
În România o aşteptă iubitul cu 12 ani mai tânăr, Alexandru Alexandrov. Cei doi sunt împreună de un an şi jumătate. Iar în vara anului trecut, s-ar fi logodit.