Vot final în Camera Deputaților pentru legea pensiilor speciale
Deputaţii dau astăzi votul decisiv asupra Legii pensiilor de serviciu, așa-numitele pensii speciale. Reforma pensiilor speciale este necesară pentru ca României să nu i se blocheze banii care i-au fost repartizați prin intermediul PNRR.
De Redactia Observator la 16.10.2023, 14:04Proiectul va intra în plen tot luni, urmând ca votul final să fie dat la ora 17,00, scrie Agerpres.
Senatul a adoptat, miercurea trecută, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 89 voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi o abţinere, proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamente venite de la Guvern, pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
În 2 august, actul normativ, adoptat anterior de Parlament, a fost trimis spre reexaminare în forul legislativ, după ce Curtea Constituţională a decis că unele articole sunt neconstituţionale.