Povestea unui judeţ în declin. Mihaela Călin încearcă să afle cum a ajuns Mehedinţi polul sărăciei din România

Mihaela Călin face radiografia României de la ea de acasă, din judeţul Mehedinţi. Acolo e, mai nou, polul sărăciei din România. După dispariţia celor mai importante platforme industriale din oraş totul a devenit ruină. Iar vieţile oamenilor, un lung şir de drame. 

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Multă vreme am simțit că nu mai am niciun motiv să mă întorc acasă, la Severin. Nu mai sunt aici nici părinții, nici prietenii, nici mulți dintre foștii colegi de scoală. Încet, orașul a devenit o ruină în care era tot mai greu de trăit. Județul Mehedinți e azi polul sărăciei din Romania. 

Peste tot acolo era exploatare, erau oameni, asta este cu totul închisă. Lucrau oameni, și în toată curtea erau oameni. Inclusiv tata.  

A avut un accident foarte rău, s-a ars pe toată faţa şi pe mâna dreaptă. Când a avut accidentul era în tura de dimineaţă şi eu eram acasă, era vara. Eram mică. Şi îmi aduc aminte că a venit şi a bătut la uşă. Şi am deschis uşa şi el tremura. Şi mi-a spus nu te speria tati că nu am nimic. Ăla a fost un moment foarte dificil atunci. 

33 de ani a muncit la termocentra de la Halânga. Zi și noapte. Până în 2016. 

"Oamenii ăştia au rămas cu datorii la bănci, cu acele credite luate cu buletinul, cu n ecazurile de zi cu zi, cu inflaţia care a ajuns în câţiva ani la 15%. Erau prea tineri că să fie pensionaţi şi prea bătrâni că să facă o reconversie a meseriei sau să se angajeze undeva", a spus Ion Palici, inginer, fost director tehnic.

A fost un soc pentru țoață lumea. La fel, pentru familia mea. Tata mai avea 3 ani până la pensie. Când a aflat, i-a stat inima. La propriu. 

În multe case ale vecinilor mei au avut loc drame pe care nu le voi afla, probabil, niciodată. 

Drama celor care au ajuns şomeri peste noapte, după ani de muncă

Mă întorc azi, cu inima strânsă, în locul care care a însemnat mărirea și decăderea unui oraș. Abia am mai găsit 3 dintre foştii colegi ai tatălui. 

Aici ar fi trebuit să fie puterea energetica a Europei. În 1980 combinatul producea apă grea folosita la cele doua reactoare de la Cernavodă. Producția era suficienta chiar și pentru 4 reactoare. Dar după revoluție planurile de dezvoltare a energiei nucleare în Romania au stagnat. În 2013 a venit insolvența, în 2015 s-a oprit producția de apă grea, iar în 2016 s-a declarat falimentul. Statul a rezolvat problema cum s-a priceput mai bine. A pus lacăt. Dar a rămas cu o mare povara. Aproape 3.000 de oameni în șomaj tehnic și mii de tone de apă grea. Din 2016 statul tot caută un cumpărător pentru termocentrală și o soluție pentru a scăpa de rezervele de apă grea care încă există. 

Sunt încă multe întrebări fară răspuns. Și multe rani deschise chiar și după 8 ani de la închiderea termocentralei. O mână de oameni au mai rămas rătăciți în acest mastodont de fier vechi și poveşti triste. Iarna termocentrala e furnizor de căldură pentru oraș. 

"Economia a avut de suferit. Termocentrala asta putea să funcţioneze pe producere de energie electrică şi termică la fel cum funcţionează Turceni, Rovinari Craiova", spune Ion Palici, inginer, fost director tehnic.

Oamenii disponibilizați nu și-au mai găsit niciodată de lucru, familiile lor au fost afectate, copiii lor au fost încurajați să plece după terminarea scolii. Mehedintiul are cea mai mare rata a îmbătrânirii populației din țoață tara și cei mai mulți șomeri tineri.  

Unele persoane au decis totuşi să rămână în oraşul natal

"Nu m-am gândit să plec, deşi au venit aceste oferte, pentru că am simţit că aici este locul meu. Încercasem în Timişoara, nu m-am adaptat deloc, cred că am simţit nevoie să rămân acasă şi să face ceva pentru locul pe care îl consider acasă", a spus Oana Buzatu, jurnalist.

Cu Oana am fost colegă de facultate la jurnalism, în Timișoara. Oana a văzut, și cu ochii jurnalistului, cum se schimbă oraşul şi oamenii din jur. După socul din 2016 nimeni nu și-a mai revenit.

"Nu putem să spunem că oamenii nu au unde să lucreze pentru că este cumva un paradox: adică avem o rată a şomajului undeva pe lângă 7%, dar în acelaşi timp nu avem forţă de muncă calificată pentru ceea ce se caută. Vorbim despre discrepanţa dintre cei care au venituri mari, au afaceri, şi omul de rând", explică Oana Buzatu, jurnalist.

Iar asta se vede peste tot - în buzunarele oamenilor, în sacoşele lor, în privirile lor. Și în cifre. Cifrele din studiul IPSOS scot la iveală lucruri șocante atunci când vine vorba despre nivelul de trai al românului. 

5% dintre localnici spun că nu-şi permit să cumpere nici mâncare în unele luni

"Nu ne-am așteptat să fie un procent atât de mare de populație care să spună că sunt luni în care nu le ajunge nici macar să cumpere mâncare, 5% dintre oameni spun lucrul asta. Cu atât mai mult cu cât am vorbit cu oameni care sunt digitalizați. 2% dintre oameni care spun că au mijloace suficiente încât să își cumpere tot ce au nevoie. 60% din venituri se duc pe cheltuieli de zi cu zi pentru intretinerea locuinței, hrană şiutilități. Asta e enorm. Tot 60% dintre oameni spun că mai mult ca sigur nu vor reuși anul viitor să își plateaca facturile la utilități având în vedere liberalizarea care se anunță", spune Alina Stepan, managerul Companiei de cercetare IPSOS.

Aceasta e povestea mea, și a orașului din care am plecat. Dar aceasta e și povestea altora, care au plecat din toate marile orașe devenite mici, după ce singura industrie care le ținea în viață a dispărut. 

S-a întâmplat şi în toate zonele miniere din tara. 

"O să umplem rândurile şomerilor. Alte locuri de muncă nu mai există în zonă. Practic, toată zona de sud este la pământ. Zone industriale nu mai există. Va fi că în Valea Jiului. Este zona cea mai defavorizată. Va fi foarte rău", spune un miner.

În 10 ani, populația din cele mai importante 100 de orașe ale României a scăzut cu 16%. Grav e că odată cu oamenii a dispărut și speranță că vă fi mai vreodată bine în Romania.  

"Dincolo de îngrijorarea legată de ce am sau nu am azi, privind spre viitor, oamenii simt că nu au niciun motiv să spere că lucrurile se vor îmbunătăți și lipsa de speranță pentru un popor îl face să se chircească cumva în el și să nu mai fie deschis către exterior", spune spune Alina Stepan, managerul Companiei de cercetare IPSOS.