A fost deschis primul centru de rezidenţă pentru dependenţele de orice natură
Potrivit statisticilor, românii fac din ce în ce mai multe excese şi devin, fără să ştie, dependenţi de aproape orice. De la alcool, droguri sau tehnologie, până la o parte din ingredientele alimentare.
De Redactia Observator la 10.10.2018, 17:05Potrivit statisticilor, românii fac din ce în ce mai multe excese şi devin, fără să ştie, dependenţi de aproape orice. De la alcool, droguri sau tehnologie, până la o parte din ingredientele alimentare. Puţin sunt cei care conştientizează dependenţele, iar şi mai puţini sunt cei care ajung într-un centru specializat pentru a le trata. Statul nu are resursele necesare să se ocupe nici de noile, dar nici de vechile adicţii. Partea bună este că, în Bucureşti, s-a deschis primul centru rezidenţial pentru dependenţi din România.
Una dintre aceste adicţii este cea de droguri. Anul trecut 19 persoane au murit din cauza consumului de substanţe interzise. Medicii spun,însă, că această adicţie poate dispărea.
Mathilda Zăvoianu, medic: După ce trece perioada de sevraj, este necesară includerea în nişte măsuri psihoterapeutice de durată lungă. Deci psihoterapie individuală, includerea în nişte grupuri de suport, terapie de familie.
Ceea ce nu se întâmplă în spitalele de stat. Acolo, toxicomanii sunt internaţi doar pe perioada sevrajului. Chiar medicii de la Agenţia Naţională Antidrog recunosc lacunele sistemului.
Bogdan Gheorghe, medic ANA: Locurile la tratament pentru persoanele consumatoare de droguri sunt limitate. Acest lucru este datorat şi resursei specializate pentru persaonele consumatoare de droguri, dar şi resurselor financiare şi logistice pentru tratamentul acestora.
Deşi, statistic, românii consumă mai puţine droguri faţă de vecinii europeni, la noi etnobotanicele ocupă un loc fruntaş în preferinţele tinerilor. Dar, dependenţele de alcool sau droguri nu sunt singurele.
Romanii consuma din ce in ce mai mult. Lunar, mancam 8 kilograme de paine, aproape 10 de legume, peste 3 kilograme si jumatete de fructe. Nici carnea nu lipseste din alimentatia noastra - aproape 3 kilograme in fiecare luna. Ca si cum aceste cantitati nu ar fi fost deajuns, mancam zahar cu lingura. Suntem fruntasi la acest capitol in Europa, 30 de kilograme pe an.
În medie, zi de zi, mesele unui român au o valoare nutriţională de 3.500 de calorii. E un semn clar al dependenţei. Iar, la un moment dat, cei care se alimentează peste măsură ajung pe masa de operaţie.
Cătălin Copăescu: Există un astfel de context tradiţional, pe de altă parte cred că avem o problemă şi de educaţie ar trebui să înţelegem că orice exces dăunează.
Dr. Nică: Sunt foarte multe afecţiuni urologice care sunt favorizate în condiţiile unui exces. Vă dau exemplu - fumătorii, cencerul de vezică urinară este mult mai frecvent la acesti pacienţi.
3 din 10 români sunt obezi. Iar această boală atrage după ea multe altele, printre care diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială.
Ministerul Sănătăţii spune că a pregătit pentru anul viitor o lege prin care să prevină astfel de dependenţe. Acum, românii îşi pot testa stilul de viaţă, la medicul de familie.
Oana Grigore, purtător de cuvânt: Există la Casa de Asigurări, un serviciu plătit este vorba de riscogramă pentru stilul de viaţă. Această riscogramă se efectuează atât la adulţi, cât şi la copii şi se referă la dependenţa noastră de anumite prouduse.
Tot Minsterul Sănătăţii derulează un program naţional Stop Tutun pentru fumători, dar şi unul pentru droguri şi alcool.