Antena LIVE

A scăzut vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu Covid în România. Valeriu Gheorghiţă, avertisment pentru tineri din cauza variantei Delta

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anuţat că datele din primele două săptămâni ale lunii august arată o scădere a mediei de vârstă a pacienţilor infectaţi cu Sars-CoV-2. În plus, sunt semnale că infecţia cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul tinerilor.

De la 24.08.2021, 16:05
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare Gov.ro

Valeriu Gheorghiţă spune că scăderea mediei de vârstă se înregistrează şi în rândul celor decedaţi, precum şi o creştere a numărului de decese la persoane care nu sufereau de alte afecţiuni considerate comorbidităţi.

„Avem această tendinţă de a înregistra cazuri noi la persoane tinere. În momentul de faţă, mediana vârstei este de circa 43 de ani, faţă de 48 de ani, cât era anterior, la cazurile din ultimele săptămâni. De asemenea, media de vârstă a deceselor este în scădere fiind în momentul de faţă de 67 de ani faţă de 71 de ani cât era cunoscut anterior.

Şi un lucru foarte important: la decesele înregistrate, dacă 94,6% aveau comorbidităţi, în momentul de faţă, la decesele înregistrate în săptămânile 2-15 august doar 88,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi. Acest lucru întăreşte semnalul legat de o probabilitate mai mare de a dezvolta forme severe inclusiv în rândul persoanelor care sunt mai tinere şi care nu au boli cronice asociate, aspect care ne preocupă şi cred că e cât se poate de serios”, a declarat, Marţi, Valeriu Gheorghiţă.

Avertisment pentru tineri în ceea ce priveşte varianta Delta

Pe acelaşi subiect

Valeriu Gheorghiţă spune că sunt semnale că infecţia cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul tinerilor.

"Din păcate, vedem ce se întâmplă şi în Statele Unite. Un număr din ce în ce mai mare de tineri, de copii, chiar cu vârstă sub 12 ani, sunt diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2, ajung în spital, chiar şi în secţiile de terapie intensivă. Sunt semnale, deşi încă lucrurile nu sunt foarte clare din acest punct de vedere, că infecţia cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul tinerilor, în rândul copiilor, lucru care era atipic până la acest moment", a spus Gheorghiţă, la o conferinţă de presă.

El a adăugat că, de asemenea, tinerii, adolescenţii şi copiii sunt expuşi unui risc mult mai mare de îmbolnăvire, fiind vorba de o variantă mult mai transmisibilă.

"Tinerii se adună, interacţionează mai mult, sunt expuşi mai frecvent riscului de infecţie şi, bineînţeles, într-un procent mai mic se respectă măsurile de prevenţie. Deci, cumva se poate explica şi prin aceste motive de ce, în momentul de faţă, se înregistrează un număr mai mare de cazuri în rândul celor tineri şi, bineînţeles, acoperirea vaccinală la tineri este mult mai redusă comparativ cu persoanele cu vârsta de peste 50-55 de ani", a afirmat Gheorghiţă.

Topul vaccinării împotriva Covid-19 pe judeţe

În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală, topul este condus de municipiul Bucureşti cu aproape 49 de procente, urmat de judeţul Cluj, cu 45,2 % din populaţia eligibilă, rezidentă, de peste 12 ani.

În 12 judeţe de înregistrează o rată de vaccinare peste media naţională, care este de 30%, iar în alte 27 de judeţe care au acoperire vaccinală de peste 20% şi până în 30% şi în doar 3 judeţe rata de vaccinare este de sub 20%, dar peste 18 procente. 

La grupa de vârstă 12-15 ani s-au vaccinat aproape 33.000 de copii reprezentând 4%, iar la grupa de vârstă 16 – 19 ani peste 150.000 s-au vaccinat, respectiv circa 20% din această categorie. 

Cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează la grupa de vârstă 60-69 de ani - aproape 39%, urmat de categoria 50-59 de ani – aproape 37,5%.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că 16.974 de reacţii adverse post-vaccinale au fost raportate, rata fiind de 1,75 la o mie de doze administrate.

Ți-a plăcut acest articol?

valul 4 de covid valeriu gheorghita coronavirus varianta delta
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Cât detergent se pune în mașina de spălat, de fapt. Greșeala pe care multe...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Medicul Vlad Ciurea spune ce greșeală fac corporatiștii în privința...
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024