Alexandru Rafila explică cum ar trebui să se desfășoare campania de vaccinare anti-COVID: Altfel, eficiența nu e cea așteptată
Au trecut 10 zile de la instaurarea noilor restricţii, iar epidemia nu dă semne că ar da înapoi. Ultima speranţă stă în vaccin. Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, spune că vom avea antidotul în ianuarie. Iar o lună mai târziu va începe efectiv imunizarea.
De Redactia Observator la 19.11.2020, 17:39- Alexandru Rafila anunță că vaccinarea cu siguranță va depăși jumătatea anului 2021.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS: "Pacienții din grupele la risc, cel puțin 4 milioane în România, ar trebui să fie primii beneficiari, urmați de populația generală. Vaccinarea cu siguranță va depăși jumătatea anului 2021.
Acest vaccin se administrează în două doze, din această cauză coordonarea trebuie să fie perfectă, încât pacienții care primesc prima doză, să o primească și pe a două, pentru că altfel eficiența vaccinării nu e cea așteptată. La sfârșitul trimestrului trei de anul viitor, întreagă populație a României, cei care optează pentru vaccinare, să poată să primească acest vaccin și să intrăm într-o perioadă în care putem să discutăm despre încetarea evoluției acestei pandemii pe teritoriul României".