Antena LIVE

Curs valutar

Aspirina pare a fi medicamentul preferat al românilor, dar poate avea efecte grave, consumată des

Se consumă în cantităţi mari, pentru prevenirea problemelor cardiace, pentru dureri sau la un început de răceală. Mulţi ajung să ia câte o pastilă chiar zilnic. Atenţie însă, mai ales în cazul persoanelor în vârstă.

De la 21.09.2018, 14:08
WhatsApp
Vezi și:

Se consumă în cantităţi mari, pentru prevenirea problemelor cardiace, pentru dureri sau la un început de răceală. Mulţi ajung să ia câte o pastilă chiar zilnic. Atenţie însă, mai ales în cazul persoanelor în vârstă. Un nou studiu scoate la iveală urmări grave ale consumului zilnic pentru cei care sunt trecuţi de tinereţe.

Medicamentul este într-adevăr recomandat pacienţilor după un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Dar în cazul oamenilor de peste 70 de ani, cu o stare bună de sănătate, situaţia se schimbă.

Potrivit unui studiu al cercetătorilor din Statele Unite şi Australia, consumul zilnic de aspirină poate face mai mult rău. Timp de aproape cinci ani, peste 19 mii de oameni au participat la acest studiu. Jumătate dintre ei au primit zilnic o doză mică de aspirină, iar cealaltă jumătate a luat pastile cu efect placebo.

În cazul celor care au luat medicamentul s-a observat nu doar că acesta nu reduce riscul de probleme cardiace, aşa cum se credea, ci dimpotrivă. Cei care au luat aspirină erau mai predispuşi la riscul unor hemoragii la stomac sau creier.

Cercetătorii îi sfătuiesc însă pe cei care a luat o doză mică de aspirină vreme îndelungată să nu se oprească peste noapte. Pentru că şi asta ar putea provoca probleme. Cel mai bine ar fi să discute cu medicul lor înainte.

Până acum, majoritatea cercetărilor privind beneficiile aspirinei s-au făcut asupra oamenilor de vârstă mijlocie, dar ar fi existat mai multe dovezi cum că pericolul creşte pe măsură ce îmbătrânim.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator13 aspirina medicament preferat romani
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024