Botulismul, o afecțiune periculoasă. Cum preparăm corect conservele
Conservele de legume sau peşte sunt variante comode pentru perioada postului, dar această comoditate ar putea să ne coste. Mai ales dacă nu suntem atenţi la termenul de valabilitate şi la modul în care sunt păstrate.
De Redactia Observator la 28.11.2019, 13:40Conservele de legume sau peşte sunt variante comode pentru perioada postului, dar această comoditate ar putea să ne coste. Mai ales dacă nu suntem atenţi la termenul de valabilitate şi la modul în care sunt păstrate. Iar asta este valabil şi atunci când le preparăm noi, dar şi când le cumpărăm din magazine.
De altfel românii sunt însă amatori de astfel de preparate şi în restul anului. În 2018, de pildă, am consumat chiar şi 8 kilograme de conserve de legume de persoană. Sunt la îndemână, nu mai pierdem vremea cu gătitul, iar lista poate continua.
Un bărbat de 68 de ani din Iaşi este suspect de botulism şi se află în stare gravă la spital, după ce a consumat o conservă pregătită acasă. La ce trebuie să fiţi atenţi atunci când cumpăraţi sau preparaţi astfel de conserve.
Conserve de peşte, de fasole sau de carne. Sunt gustoase şi cu siguranţă, ne îndreptăm spre ele mai ales pe timpul iernii. Însă, pe cât de bune sunt, pe atât de periculoase pot deveni. Recent, un ieşean a fost la un pas de moarte după ce a consumat o banală conservă de peşte.
Prof. Dr. Carmen Dorobăț, manager spitalul de Boli Infecțioase Iași: Boala aceasta este dată de o toxină, toxina este dată de o bacterie, bacterie care se dezvoltă în condiţii fără oxigen, condiţii se găsesc în conserve, se transmite în special prin conserve de peşte, care fie au depăşit termenul de garanţie, fie nu au fost corect menţinute.
Se numeşte Botulism şi este o afecţiune rară. Vedere înceţoşată, stări de oboseală şi dificultăţi de vorbire sunt câteva dintre simptomele care ar trebui să ne trimită la medic.
Prof. Dr. Carmen Dorobăț, manager spitalul de Boli Infecțioase Iași: În general, pentru preparatele din carne şi derivatele ar trebui să fim atenţi la termenul de garanţie. Să aibă miros bun, gust bun să arate bine.
Toate conservele pe care le cumpărăm din magazine trebuie să aibă etichete care să conţină fie data la care expiră, fie cea la care au fost fabricate şi termenul de valabilitate.
Prof. Dr. Carmen Dorobăț, manager spitalul de Boli Infecțioase Iași: Tot pe etichetă găsim şi informaţii despre temperatura şi locul în care trebuie păstrate pentru a fi consumate în condiţii de siguranţă. Aceleaşi indicaţii le putem aplica şi în cazul conservelor pe care le preparăm în casă.
Adică temperatura la care le păstrăm nu ar trebui să fie mai mare de 8 grade. În plus, pentru a fi siguri că le putem consuma fără probleme, ar trebui să sterilizăm borcanele în mod corect. Gica Neamţu a transformat prepararea conservelor pe bază de legume într-o afacere.
Gica Neamțu, antreprenor Iași: Pleci cu ingrediente de foarte bună calitate pentru ca si produsul să fie de foarte bună calitate. După ce le-am aşezat într-un borcan care este spălat, sterilizat îl punem în cuptor, îl sterilizăm şi prin această operaţiune, după care produsul fierbinte îl punem în borcan, îi prindem capacul şi îl punem înapoi la sterilizat. Eu pun la cuptor, la 160 de grade, 45 de minute, acasă se foloseşte şi metoda bain marie
După ce borcanul ajunge le temperatura camerei, următoarea destinaţie este un loc răcoros şi fără lumină. Cum ar fi de pildă, cămara ori beciul. Dacă nu îl deschidem, putem consuma conţinutul chiar şi după un an. Dar, odată desfăcut capacul, conserva trebuie consumată cam într-o săptămână.
Cumpărător: Prefer legumele proaspete şi fructe proaspete. Aşa m am obişnuit.
Reporter: Ştiaţi că sunt periculoase conservele?
Cumpărător: Depinde, depinde cine le face, asta e important. Odată ce le desfac, le şi mănânc. Prefer mâncare neprocesată. Noi românii mâncăm orice, nimeni nu se uită la sănătate, important e ca stomacul să fie plin, nu se uită lumea ce mănâncă.
Complet greşit, spun şi specialiştii care ne recomandă să fim atenţi inclusiv la ambalajul în care sunt păstrate preparatele.
Conservele de aluminiu au pe interior un strat de zinc, pe care alimentele îl pot absorbi. Dintre toate, tonul la cutie conţine de 100 de ori mai mult metal decât ar trebui.