Brânza de vacă vândută în loc de brânză de bivoliță, în piețele din București
Brânza de bivoliţă, la control! Inspectorii de la protecţia consumatorilor au descins în pieţele din București după ce o echipă Observator a descoperit zilele trecute că mulţi dintre producători vindeau de fapt, brânză de vacă.
De Redactia Observator la 13.03.2019, 00:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Brânza de bivoliţă, la control! Inspectorii de la protecţia consumatorilor au descins în pieţele din București după ce o echipă Observator a descoperit zilele trecute că mulţi dintre producători vindeau de fapt, brânză de vacă. O vânzătoare a fost prinsă cu produse lactate expirate. Nu s-a speriat, a modificat termenul de valabilitate, din pix, chiar în faţa inspectorilor.
În acte, brânza conţine 70% lapte de vacă, 30% de bivoliţă. În realitate, nimeni nu ştie. După imaginile difuzate de Observator, vânzătoarea s-a trezit cu clienţi noi. Inspectorii ANPC. Aceştia au mai găsit şi lapte vândut în sticle de apă minerală.
La o oră după control, brânza de bivoliţă a dispărut de la vânzare. În aceeaşi piaţă, mai găsim şi caş expirat. Culmea, vânzătoarea modifică data de expirare, din pix, chiar în faţa inspectorilor.
Zilele trecute, o echipă Observator a mers cu patru bucăţi de brânză de bivoliţă, cumpărate din diferite pieţe din Bucureşti, la specialişti. Din ele, trei erau telemea de vacă.
În urma controlului, comercianţii au primit câte cinci mii de lei amendă şi au rămas fără marfă.
Brânza de bivoliţă se cunoaşte şi după preţ. Specialiştii spun că un kilogram ar trebuie să coste 40 de lei, în timp ce în pieţe este vândut cu 15-20 de lei. Autorităţile ne recomandă să cumpărăm brânză doar din magazinele autorizate şi să cerem bon fiscal.