Bruxismul sau scrâșnirea dinților în somn, manifestare provocată de stres
70% dintre români sunt stresaţi din cauza serviciului, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar una dintre manifestări este în timp ce dormim. Bruxismul sau scrâșnitul din dinți în timpul somnului, netratat timp îndelungat, poate cauza chiar şi pierderea dinţilor.
De Redactia Observator la 01.04.2019, 13:4270% dintre români sunt stresaţi din cauza serviciului, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar una dintre manifestări este în timp ce dormim. Bruxismul sau scrâșnitul din dinți în timpul somnului, netratat timp îndelungat, poate cauza chiar şi pierderea dinţilor. Dacă vă confruntaţi cu această problemă, mergeţi la stomatolog. Pentru că soluţiile pe care vi le pot da medicii sunt pe cât de simple, pe atât de eficiente.
DANIEL COSMA, pacient: Soţia mea mi-a spus că noaptea, în timpul somnului, scrâşnesc mult din dinţi. Şi abia după ce mi-a spus ea m-am uitat în oglindă şi mi-am dat seama că sunt unii tociţi. Eu nu realizam, dormeam. Cam pe la tâmple, pe aici mă durea. Şi da, era şi maxilarul încleştat. Mă trezeam noaptea şi erau dinţii strânşi.
Abia după observatiile repetate ale soţiei, Daniel Cosma a decis să treacă pragul unui specialist. Atunci a aflat că suferă de boala dentară a secolului - bruxismul.
MIHAELA DAN, medic stomatolog: Scrasnitul dintilor este produs in principal de stres dar poate fi produs si de o ocluzie, o muscatura incorecta care se poate rezolva cu ajutorul aparatului dentar. Dar nu intotdeauna aceasta solutie rezolva problema. pana ce nu indepartam factorul principal, stresul, problema nu va disparea. Ce putem face este sa protejam dintii cu ajutorul unei gutiere de bruxism.
Sau, dacă nu vrem să ajungem acolo, ar fi bine ca înainte de somn să ne relaxăm un pic. Un duş fierbinte sau muzica preferată, sunt doar câteva dintre sugestii.
Trebuie să ştiţi că nu doar adulţii sunt afectaţi de bruxism. Boala este tot mai des întâlnită şi în cazul copiilor.
MIHAELA DAN, medic stomatolog: Din cauza presiunilor la care sunt supuşi. Viaţa lor este agitată, foarte plină de dimineaţa până seara, au o mulţime de activităţi care pun presiune pe ei fără să conştientizăm lucrul acesta. Au din ce în ce mai puţin timp să se joace, să fie relaxaţi.
Simptomele care ar trebui să ne trimită la medic sunt în principal durerile de urechi, de cap sau de maxilar.
Netratat, bruxismul poate crea multe probleme dentare serioase. De la fracturarea sau ciobirea dinților, până la pierderea acestora. Atenţie, această boală poate afecta și lucrările dentare existente şi poate creşte riscul de fracturare al obturaților, coroanelor sau punților precum și al implanturilor dentare.
MIHAELA DAN, medic stomatolog: Dacă smalţul care este cel mai dur ţesut din organism suferă atât de multe modificări, se toceşte atât de mult, gândiţi-vă ce efect are stresul asupra întregului organism, asupra celorlalte organe şi ţesuturi.
Bruxisul afectează o treime din populaţie, inclusiv copiii mici care au deja maxilarul format.