Cina legat la ochi, provocarea pentru clienții unui restaurant din Sibiu
Tăiţei cu lapte, supă de usturoi sau brânză naturală de vaci. Sunt gusturile copilăriei pe care nimeni nu le poate confunda. Dar când iei cina legat la ochi, experienţa şi gusturile sunt altfel. Au testat pe pielea lor 50 de clienţi ai unui restaurant din Sibiu.
De Redactia Observator la 25.03.2019, 00:26Tăiţei cu lapte, supă de usturoi sau brânză naturală de vaci. Sunt gusturile copilăriei pe care nimeni nu le poate confunda. Dar când iei cina legat la ochi, experienţa şi gusturile sunt altfel. Au testat pe pielea lor 50 de clienţi ai unui restaurant din Sibiu.
A fost provocarea serii: desertul! Tăiţei cu lapte împachetaţi în coajă de ou, pe un pat de fân.
Legaţi la ochi, participanţii la cină au pipăit uşor masa, apoi farfuria şi cu strângere de inimă au gustat, într-un final, şi preparatul. Iar reacţia a fost una. surprinzătoare.
Mâncarea a fost inspirată din reţetele bunicii şi a fost gătită de trei bucătărese.
Au fost 50 de invitaţi la cina slow food din Sibiu. Meniul a costat 150 de lei de persoană. Şi pentru că a avut succes, săptămâna viitoare, bucureştenii pot exeperimenta noi preparate.
Mişcarea slow food a apărut in Italia pentu combaterea fenomenului fast food şi a devenit un stil de viaţă pentru mii de oameni din întreaga lume. Micii producători şi comercianţi promovează produse naturale ca alternativă la cele pe care le găsim în supermarket. Încet, încet, ia avânt şi în România, pentru că sunt din ce în ce mai multe comunităţi care organizează astfel de târguri.