Antena LIVE

Coronavirus 23 martie. Șapte decese confirmate în România

România a ajuns la șase decese provocate de coronavirus.

De la 23.03.2020, 20:13
Evoluția cazurilor de coronavirus în România și în lume AP

Ce știm până acum:

- 7 decese confirmate în țară

- 576 de cazuri de coronavirus în România

- Peste 6.000 de morți în Italia

Ora 20.10: Grupul de Comunicare Strategică anunță al șaptelea deces. Este vorba despre un pacient din București care a fost în salon la Spitalul Universitar cu bărbatul de 67 de ani, de asemenea, confirmat cu coronavirus și care a murit duminică.

Ora 19.20: 601 decese noi provocate de coronavirus în Italia, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat și 4.789 de infectări noi, astfel că Italia a ajuns la un total de 63.927 de infectări și 6.077 de decese provocate de coronavirus.

Ora 18.45: A fost anunțat al șaselea deces al unui pacient cu coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani. Chiar astăzi a fost confirmat cu Covid-19, la 3 zile după ce fusese internat la terapie intensivă.

Ora 18.20: Observator Update: Informațiile orei 18.00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

Ora 17:30 - Jerome Adams, șeful departamentului de Sănătate Publică din SUA, a emis cel mai dur avertisment de până acum, către populație, anunțând populația că situația se va înrăutăți în această săptămână.  Avertismentul a fost emis de Adams, după ce acesta a prezentat un raport în care se arată că doar o treime dintre americani au ales să respecte indicațiile autorităților și să stea acasă.

Ora 17:10 - Un cuplu de români aflat în vacanță în Bali, Indonezia, a fost confirmat cu coronavirus și este internat în izolare la Tabanan General Hospital.

Ora 16:50 - "În acest moment România se află în stadiu pre-epidemic, înregistrandu-se cazuri de import şi cazuri de transmitere locala restransa (generatia 2, 3 si 4), neexistand inca dovezi de transmitere intra-comunitară sustinuita. În aceste conditii strategia trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectat", a precizat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Ora 16:10 - Ministrul Educaței, Monica Anisie, face noi precizări cu privire la informațiile apărute în spațiul public cu privire la eventuala înghețare a anului școlar. Ministrul îi asigură pe elevi, studenți, profesori și părinți că "la acest moment nu luăm în calcul înghețarea anului școlar sau amânarea examenelor cu un an".

Ora 16:00 - Observator Update: Informațiile orei 16:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

Ora 15:00 - Observator Update: Informațiile orei 15:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Bianca Iacob

Ora 14:30 - Toți pacienții care nu sunt urgențe vor fi externați din spitalele din România, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a și dat un Ordin în acest sens. De asemenea, au fost suspendate operațiile care nu sunt urgențe.

Ora 14:05 - A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba de un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Județean Suceava din 21.03.2020. Persoana a fost internată anterior în secția de cardiologie unde este posibil contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Ora 14:00 - Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă, la Palatul Cotroceni

Ora 13:30 - Primul deţinut confirmat cu coronavirus în România. Bărbatul a fost testat pozitiv la Spitalul Penitenciar Jilava, anunță Grupul de Comunicare Strategică

Ora 13:15 - Spania a raportat 4.517 noi cazuri de infecție cu coronvirus și 462 de decese, în ultimele 24 de ore. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 33.089, iar cel al morților la 2.182.

Ora 13:10 - Dintre cei 576 pacienți diagnosticați cu coronavirus, pe teritoriul României, 73 au fost declarați vindecați și externați din spital, anunță buletinul de presă al Grupului de Comunicare Strategică.

Ora 13:05 - Observator Update: Informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob

Ora 13:00 - România a confirmat luni 143 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul persoanelor infectate în țara noastră a ajuns la 576.

Ora 12:00 - Observator Update: Informațiile orei 12:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob

Ora 12:00 - Al patrulea deces al unui pacient cu coronavirus în România: o femeie de 72 de ani internată acum două zile la Suceava. Femeia avea alte afecțiuni asociate (diabet, boli cardiovasculare).

Ora 11:50 - Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că există posibilitatea ca anul școlar să fie înghețat, în contextul epidemiei de coronavirus. Aceasta a solicitat Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online.

Ora 11:35 - 18 medici și 9 asistenți medicali sunt infectați cu coronavirus în spitalul din Suceava. Unitatea spitalicească s-a închis, iar conducerea ei a emis un comunicat de presă.

Ora 11:00 - Observator Update: Informațiile orei 11:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Ora 10:42 - Măsuri drastice în Grecia, în lupta cu noul coronavirus. "Am dat ordin să fie luată orice acţiune adecvată în vederea aplicării interdicţiei oricărei mişcări inutile în ţară", a anunţat premierul grec, duminică, într-un mesaj televizat adresat naţiunii. Izolarea a intrat în vigoare luni, la ora locală 6.00. 530 de cazuri de contaminare au fost confirmate în Republica Elenă, iar 13 persoane și-au pierdut viața.

Ora 10:30 - 16 români din Italia au fost raportați autorităților după ce s-au strâns la o petrecere într-un apartament, în ciuda restricțiilor impuse pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

Ora 10:00 - Observator Update: Informațiile orei 10:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob

Ora 9:00 - Observator Update: Informațiile orei despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob

Ora 8.35 - CFR Călători suspendă temporar circulația unor trenuri de noapte şi garniturile conexe acestora, în trafic intern, începând de luni 23 martie până pe data de 17 aprilie.

Un nou bilanț al coronavirusului în România e așteptat luni, la ora 13.00. Duminică, în 24 de ore, au fost confirmate primele 3 decese ale unor pacienți cu coronavirus, în țara noastră. Primul deces a fost al unui pacient din Filiași, urmat de un pacient din București, iar cea de-a treia victimă a fost un bărbat din Neamț, spitalizat la Iași. Tot duminică a fost anunțat un total de 433 de cazuri de coronavirus în România. Luni vor intra în vigoare și restricțiile de circulație, începând de la ora 22.00.

În Italia, cifrele au indicat o scădere duminică. Au fost confirmați 651 de morți, față de 793, în ziua precedentă. Autoritățile speră că e un prim semn că epidemia va da înapoi în această țară. Situația devine tot mai îngrijorătoare în Spania, unde sunt peste 1700 de morți. Premierul ia în calcul o prelungire cu 15 zile a stării de urgență.

Ți-a plăcut acest articol?

coronavirus romania
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024