Covid-19 poate declanșa o formă de diabet, avertizează un expert de la King’s College din Londra
Covid ar putea provoca diabetul de la zero, crede Francesco Rubino, un cercetător în diabet la King’s College din Londra, care dă drept exemplu cazul unui fost pacient infectat cu Covid-19, a cărui viață a fost pusă în pericol.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.10.2020, 12:32- Relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19 este studiată de medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume.
- În iulie, oficialii din domeniul sănătăţii din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet.
Mario Buelna, un american de 28 de ani, a fost iniţial diagnosticat cu Covid-19. Două săptămâni mai târziu, după ce părea a se recupera, s-a simţit slăbit şi a început să vomite. La 3 dimineaţa, în 1 august, a leşinat pe podeaua casei sale din Mesa, Arizona.
Paramedicii l-au dus la un spital din apropiere, unde medicii l-au internat la terapie intensivă. I-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor - diabetul de tip 1 - l-a uimit şi l-a speriat. Nu avea antecedente de boală.
„Covid a declanşat-o”, a spus Buelna că i-au transmis medicii.
Cazuri similare reflectă o nouă îngrijorare cu privire la relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume. Mulţi experţi sunt convinşi că Covid-19 poate declanşa apariţia diabetului - chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc.
A fost deja bine documentat faptul că persoanele cu diabet se confruntă cu riscuri mult mai mari de boli grave sau deces dacă se infectează cu Covid-19.
În iulie, oficialii din domeniul sănătăţii din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet. Acum, cazuri precum cele ale lui Buelna sugerează că legătura dintre boli se desfăşoară în ambele sensuri.
„Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet şi preşedinte de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College din Londra, scrie Mediafax.
Rubino conduce o echipă internaţională care colectează cazuri de pacienţi la nivel global pentru a dezlega unul dintre cele mai mari mistere ale pandemiei.
Iniţial, a spus el, mai mult de 300 de medici au depus cereri pentru a împărtăşi cazurile pentru revizuire, număr care se aşteaptă să crească pe măsură ce infecţiile revin.
„Aceste cazuri vin din toate colţurile lumii şi din toate continentele”, a spus Rubino pentru Reuters.
În plus, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA finanţează o cercetare asupra modului în care coronavirusul poate provoca creșterea zaharurilor din sânge şi diabet.
În aceste situaţii, simptomele pot pune viaţa pacientului în pericol. Sunt necesare cercetări mai intense pentru a demonstra definitiv, dincolo de dovezile sporadice, că Covid-19 declanşează diabetul la scară largă.
„Avem acum mai multe întrebări decât răspunsuri. (...) Am putea avea de-a face cu o formă complet nouă de diabet”, a spus dr. Robert Eckel, de la Asociaţia Americană a Diabetului.
Citește și: