Încă 3 decese ale unor pacienți cu coronavirus în România, 72 în total.
Autoritățile anunță încă trei decese ale unor pacienți cu coronavirus în România. Numărul total a ajuns la 72 de la începutul epidemiei.
De Redactia Observator la 31.03.2020, 15:26Autoritățile anunță încă trei decese ale unor pacienți cu coronavirus în România. Numărul total a ajuns la 72 de la începutul epidemiei.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, e vorba despre o femeie de 60 de ani din Ialomița, o femeie de 53 de ani și un bărbat de 65 de ani din Hunedoara. Cele trei victime aveau și alte afecțiuni.
Iată informarea oficială a autorităților.
- Deces 70: Femeie, 60 ani, jud Ialomița. Persoană cu Insuficiență renală cronică, dializată, cu HTA si hepatită cronică cu virus B, debut în 23.03.2020 (febră, frison, cefalee), internată în 25.03.2020 în Secția Nefrologie ATI Spital Municipal Slobozia. S-au recoltat probe pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, rezultat pozitiv în data de 28.03.2020. Decedat în 31.03.2020. Nu a avut istoric de călătorie și nici contact recunoscut cu caz confirmat.
- Deces 71: Femeie, 53 ani, jud. Hunedoara. Pacienta internata în data de 17.03.2020 pe Sectia de Oncologie cu diagnosticul de Neoplasm ovarian stadiu terminal, Pleurezie metastatică, carcinomatoză peritoneală. Contact cu cazuri confirmate cu COVID-19, motiv pentru care s-au recoltat probe, a fost confirmată în 30.03.2020. Decedată în 29.03.2020.
- Deces 72: Barbat, 65 ani, jud Hunedoara. Internat în 25.03.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase Deva și transferat în ATI în data de 26.03.2020. Confirmat în aceeași dată , decedat în 31.03.2020. Comorbiditati: HTA. Fără călătorie, fără contact cunoscut cu caz confirmat.
Conform noului bilanț, în România s-au înregistrat 72 de decese și 2245 de cazuri confirmate de coronavirus.