Antena LIVE

Curs valutar

Video

Deși suntem într-o fază de platou, situația de la ATI e alarmantă. La Iași, în doar 30 de minute, medicii s-au trezit fără paturi disponibile

Pe viaţă şi pe moarte se duce lupta cu noul coronavirus. În spitalele pline până la refuz, decesele nu sunt doar în rândul pacienţilor. Doi medici de la spitalul municipal din Câmpina, soţ şi soţie, au murit la câteva zile distanţă chiar în spitalul în care au lucrat. De la începutul pandemiei, peste 9.000 de cadre medicale au fost infectate cu COVID-19.

De la 18.12.2020, 20:08
WhatsApp
Vezi și:

Unul după altul au pierit Alexandrina şi Octavian Ionete, medici radiologi la Spitalul Municipal din Câmpina. Colegii cu care lucraseră vreme de trei decenii au sperat până în ultima clipă că se vor face bine.

Călin Tiu, managerul spitalului din Câmpina: "S-au îmbolnăvit, doamna doctor mai înainte, a stat un timp în secție, după care a venit și domnul doctor, deja într-o faza gravă. Dansa s-a agravat cam în același timp".

În scurt timp, cei doi au fost mutaţi la Terapie Intensivă.

Călin Tiu: "Nu au mai plecat de acolo. Rămân pe veci lângă noi".

Alexandrina Ionete continuase să muncească în toată această perioadă în laboratorul de radiologie al spitalului, deşi la aproape 68 de ani se putea retrage oricând, alături de soţul ei care se pensionase. Din spital a luat şi virusul. După ea s-a infectat întreaga familie, inclusiv cei doi băieţi, nora însărcinată şi nepotul.

Octavian Ionete a murit primul, duminica trecută. Soţia, la trei zile după el.

Alexandra Filip, nepoata doctorilor, asistent medical: "Dânsul a fost înmormântat pe data de 14, ca să nu-l înmormântăm pe data de 15, când era ziua doamnei doctor."

188 de oameni au pierdut lupta cu virusul în ultimele 24 de ore, iar alţi 1.270 se află în secţiile de Terapie intensivă, unde este internat şi actorul Bogdan Stanoevici. Cunoscut drept militant anti-mască, starea fostului ministru al Culturii s-a înrăutăţit în ultimele două săptămâni, iar miercuri, medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti au decis să-l intubeze.

Bogdan Stanoevici, actor: "Dacă masca vă dă siguranţă în cap, purtaţi-o. Eu n-am o problemă să mi-o pun, dar nu pot să nu spun că masca asta prezintă foarte multe inconveniențe".

Locurile la Terapie intensivă sunt din ce în ce mai puţine în ţară, iar situaţia se schimbă de la o oră la alta. La Iaşi, medicii s-au trezit fără paturi disponbile în doar 30 de minute.

Vasile Cepoi, director DSP Iași: "Azi dimineață aveam 4 locuri la 8.30 și până la 9 când am terminat ședința cu medicii ATI din spitale nu mai era nici un loc".

Pentru trei pacienţi în stare gravă din Bucureşti, singura soluţie a fost mutarea lor la Sibiu cu elicopterul SMURD.

Astăzi au fost înregistrate 5.340 de cazuri noi, cele mai multe în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bilant coronavirus romania coronavirus romania restrictii covid
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024