Dezinfectanţi diluaţi, inclusiv în spitale. România încă nu are un laborator care să analizeze biocidele
La cinci ani de la cel mai mare scandal al dezinfectanţilor diluaţi de la Hexi Pharma, care a zguduit sistemul medical, istoria se repetă în plină pandemie.
De Ema Schweninger la 08.06.2021, 14:22Ministerul Sănătăţii a anunţat că va face controale la două firme care produc dezinfectanţi. Şi asta după ce o publicaţie locală din Sibiu a semnalat faptul că 3 din 8 substanțe biocide cumpărate la întâmplare erau diluate.
"În orice magazin sau farmacie veți intra în această perioadă, veți descoperi că au fost alocate rafturi întregi pentru tot felul de dezinfectanți, produși de felurite de companii, cunoscute sau nu. Am ales, absolut la întâmplare, opt astfel de produse.
Am ales atât biocide românești, cât și străine, atât dezinfectanți care se adresau populației generale, cât și produse ”de înaltă eficiență”, destinate în special cadrelor medicale sau sălilor de chirurgie", au scris jurnaliştii de la Turnul Sfatului.
Cum ajung dezinfectanţii pe piaţă, în România
Unul dintre produsele testate nu conținea substanța activă pentru care a primit avizul de punere pe piață. Problema este şi că nu avem nici acum un laborator acreditat care să testeze eficacitatea dezinfectanţilor.
Ema Schweninger, reporter Observator: Ministerul Sănătăţii susţine că în subordinea acestei instituţii, a DSP-urilor şi a INSP nu există un laborator care să analizeze dezinfectanţii, asta deşi atunci când a izbucnit scandalul Hexi Pharma ministrul Sănătăţii de la acea vreme spunea că într-un an vom avea două laboratoare acreditate.
Între timp au ajuns la ministerul Sănătăţii opt persoane. Ele ar trebui să răspundă la această întrebare. Cert este că nu avem un astfel de laborator.
În momentul în care o firmă vrea să îşi autorizeze un dezinfectant, înainte de a-l pune pe piaţă, depune un dosar care conţine un test de eficacitate care este făcut într-un laborator din străinătate, iar apoi inspecţia sanitară de stat nu mai verifică exact concentraţia, ci dacă ce este scris pe etichetă corespunde cu ce a depus firma în momentul în care a cerut autorizarea.
În ultimul an, inspecţia sanitară de stat a făcut mai multe controale şi a găsit grave nereguli, aşa că au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide care erau neconforme. Vorbim de 24.000 de litri şi de 467 de kilograme. Grav este că unele dintre acestea au fost retrase din spitale. Au fost date şi 127 de amenzi în valoare de aproape 750.000 de lei.